Isărescu: Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Vom analiza măsurile pentru salarii şi ne vom înţelege cu noul Guvern

Cea mai mare parte a creşterii economiei este bazată pe consum, iar cererea nu are o creştere sustenabilă, a spus Isărescu la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei. Guvernatorul BNR a adăugat că Banca Naţională se va înţelege cu noul guvern şi a menţionat că măsurile din domeniul salarial sunt foarte importante pentru politica fiscală a României.
Economica.net - vin, 08 nov. 2019, 13:31
Isărescu: Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Vom analiza măsurile pentru salarii şi ne vom înţelege cu noul Guvern

”Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Însă, cea mai mare parte a creşterii economice este bazată pe consum. Cererea şi-a menţinut ritmul crescut de creştere, iar această creştere nu este la un nivel sustenabil”, a avertizat Isărescu, conform News.ro.

Isărescu consideră că va ajunge la o înţelegere cu noul Guvern în ceea ce priveşte politica fiscală.

”Ne vom înţelege cu noul Guvern pentru a nu avea o politică fiscală discreţionară. Vom analiza măsurile avute în vedere în domeniul salarial, acestea fiind foarte importante”, a spus guvernatorul.

BNR a atras atenţia de mai multe ori, în trecut, asupra creşterilor accelerate a cheltuielor cu salariile şi pensiile, cheltuieli care pun presiune pe inflaţie şi pe competitivitatea economiei româneşti.

Isărescu despre estimarea de deficit de 6,1% a CE pentru 2021: Asemenea deficit nu poate să fie luat în discuţie

Estimarea Comisiei Europene privind deficitul bugetar de 6,1% pentru 2021 nu poate fi luată în discuţie pentru că este mai mult decât un pericol, iar la un asemenea nivel nu ar fi „iertat” de către pieţele pe care ne împrumutăm, a declarat vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, scrie Agerpres.

„Asemenea deficit nu poate să fie luat în discuţie. E mai mult decât un pericol şi o extrapolare ca şi când nu am face nimic…Ca şi noi, şi dânşii lucrează cu datele certe. Până acum au luat legile, tendinţele şi au făcut o… extrapolare este cuvântul nepotrivit pentru că lucrează şi dânşii mai complicat, nu împing aşa cifrele în mod linear, dar au lucrat cu datele pe care le avem în prezent. Dar nu, nu cred că putem să discutăm în mod serios despre un asemenea deficit pentru că de regulă nu te iartă pieţele şi noi avem o finanţare majoră şi pe piaţa internă şi pe piaţa externă„, a afirmat Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti despre estimarea Comisiei Europene privind deficitul bugetar de 6,1% pentru 2021.

El a explicat că discuţia despre existenţa sau nu a banilor nu este una serioasă pentru că atunci când se înregistrează deficit în mod categoric nu există bani şi atunci te împrumuţi.

„Atunci în discuţia aceasta trebuie chemaţi cei de la Trezoreria statului. Acolo e o echipă de toată cinstea care asigură finanţare. Niciodată nu au fost întrebaţi: puteţi să vă împrumutaţi?”, a spus Isărescu.

De asemenea, Guvernatorul BNR a a menţionat că este îngrijorat, dar nu speriat.

„Eu cred că nu se va ajunge la acest deficit în mod sigur. Acesta nu înseamnă cu nu va depăşi 3%, dar nu comentez aici că nu sunt eu ministru de Finanţe. Eu nu cred că se va ajunge acolo. Însă în ceea ce priveşte măsurile ele intră, în opinia mea, nu am nici validarea întregului consiliu, e o treabă grea cu ieşirea din prociclicitate. Contain and gradual adjustment. Mai întâi hai să-i liniştim pe toţi ăştia care vor să reducem impozitele, mai sunt. Mai sunt şi e an electoral. Eu am fost într-un an electoral premier şi ştiu cum e. E greu. Trebuie să primiţi ceva. După care hai să încercăm să facem ajustări fără să bruscăm economia”, a afirmat Isărescu.



Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română: Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc
Loteria Română: Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un......
MAI: Între 1 şi 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu pentru eliberarea de documente
MAI: Între 1 şi 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu pentru eliberarea de documente
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reaminteşte că, luni şi marţi, serviciile publice comunitare care eliberează permise ...
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie intenţionează să-şi vândă participaţia în cea mai mare centrală pe bază de cărbune din Maroc (SAFIEC), pentru ...
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a companiei americane, a anunțat introducea opțiunii de autonomie extinsă pentru ...