Islanda: CEO-ul Vodafone Islanda solicită cerinţe de siguranţă stricte în dezvoltarea 5G

CEO-ul Vodafone Islanda spune că se creează un fals sentiment de siguranță dacă oamenii cred că interzicerea echipamentelor de la Huawei înseamnă că alte echipamente sunt în regulă. Heiðar Guðjónsson, CEO Vodafone Islanda, spune într-un interviu din presa islandeză că intervenția guvernului SUA a avut un impact foarte mare asupra dezvoltării 5G. El se referă la decizia de a interzice compania chineză Huawei de la dezvoltarea rețelelor de telecomunicații 5G. Guvernul SUA a presat și alte țări să facă același lucru, iar britanicii au cedat presiunii și au interzis utilizarea sistemelor Huawei de la începutul anului viitor. De asemenea, Australia a interzis construcția rețelelor 5G în parteneriat cu compania chineză.
Economica.net - lun, 19 oct. 2020, 11:48
Islanda: CEO-ul Vodafone Islanda solicită cerinţe de siguranţă stricte în dezvoltarea 5G

„A doua zi după ce Australia a interzis Huawei, Ericsson și Nokia au ridicat prețul echipamentelor 5G cu 30%. Această interdicție înseamnă, de asemenea, că va dura mult mai mult pentru Australia să își construiască rețeaua 5G. În Marea Britanie, Vodafone și alte companii de telecomunicații au început să construiască 5G cu sistemele Huawei și vor continua să facă acest lucru. Acest echipament este apoi amortizat în aproximativ cinci ani și această interdicție va avea, prin urmare, un efect limitat asupra acestor companii. Aceste măsuri de interzicere a Huawei au afectat dezvoltarea 5G în întreaga lume din simplul motiv că Huawei este de departe cea mai mare companie din acest domeniu, cu aproximativ jumătate din cota de piață, în timp ce Ericsson are o cotă de aproximativ 20%, iar Nokia de 15-20%. Odată cu interzicerea sistemelor Huawei, este clar că Ericsson și Nokia nu au capacitatea de producție pentru a satisface cererea.”

Falsă siguranță

În Islanda, atât Vodafone, cât și Nova își construiesc sistemele 5G cu tehnologie de la Huawei, dar Siminn a semnat cu Ericsson.

„Dacă ne uităm la țările care sunt în fruntea legislației și a expertizei în rețelele mobile, aceasta este Suedia, datorită Ericsson și Finlanda, datorită Nokia. Aceste două țări au stabilit doar reguli generale pentru echipamentele de comunicații electronice, deoarece este absurd să stabilești norme specifice în acest domeniu. Normele specifice sunt atât injuste, cât și ineficiente. Ar trebui stabilite cerințe foarte stricte de securitate, sub incidența cărora să intre toate echipamentele. Susțin politica de “zero încredere” în ceea ce privește tehnologia. Aceasta politică trebuie aplicată nu doar producătorilor, ci tuturor sistemelor, furnizorilor și contractanților. În acest fel, putem să ne asigurăm de faptul că toate echipamentele respectă aceleași reguli și standarde de siguranță. Se creează un fals sentiment de siguranță dacă oamenii cred că, prin interzicerea echipamentelor Huawei, toate celelalte echipamente sunt OK. Este bine să rețineți că hacking-ul și furtul de date nu au fost niciodată realizate de producătorii de sisteme de informații sau de sisteme de telecomunicații, ci de hackeri. Ultimul exemplu este când hackerii ruși au pătruns în sistemul companiei americane Garmin în această vară. Au furat informații personale, inclusiv informații despre cardul de credit de la utilizatorii Garmin de ceasuri inteligente. Garmin a ajuns să plătească o răscumpărare de câteva milioane de dolari pentru a recupera informațiile. Asta este problema astăzi. „

Fără jocuri chinezești

”Vodafone Group, cu care lucrăm, are zece mii de ingineri de comunicații electronice la dispoziția sa. Au trecut prin toate echipamentele Huawei fără a găsi ceva suspect. Ei consideră că Huawei produce echipamente foarte sigure și că este mai dificil să pătrundă în acestea decât în echipamentele de la Ericsson și Nokia. Toate discuțiile despre standardele reduse de scuritate ale Huawei sunt legate de politică, în special de politica externă a lui Donald Trump. O mulțime de națiuni cu experiență în tehnologie se lovesc de Trump. Am menționat Suedia și Finlanda și pot menționa și Elveția, unde sistemul de telecomunicații se construiește cu Huawei. Iar Elveția nu joacă jocuri chinezești.”

Un nou proiect de lege privind telecomunicațiile a fost prezentat Parlamentului Islandei în această vară. Anterior, în februarie, a fost publicat un raport de către un grup de lucru, responsabil cu evaluarea necesității modificărilor legislative pentru securitatea sistemelor 5G din Islanda.

Heiðar a criticat raportul la acea vreme, pentru că deciziile oficialilor erau nu intrau sub prevederile dreptului administrativ și astfel echipamentele puteau fi interzise fără dreptul de a obiecta. El a considerat că acest lucru este neconstituțional. Heiðar spune că, în proiectul de lege, din fericire, acest lucru a fost schimbat și acum dreptul de a obiecta este garantat. „Putem să trăim cu asta acum”, spune el.

Sursă foto: Eva Björk Ægisdóttir

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), TikTok şi X despre siguranţa copiilor pe rețelele sociale
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), ...
Premierul britanic Keir Starmer se întâlneşte joi, la Downing Street, cu reprezentanţi ai principalelor platforme de socializare, printre care Meta (Facebook şi Instagram), TikTok şi X, pentru......
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri au turcii pe plan local
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri ...
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează achiziția Sika a companiei Akkim din Turcia, inclusiv filiala din România, ...
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Birourile reglabile intră tot mai des în bugetele de dotare ale companiilor. Ce prețuri la birouri reglabile justifică ...
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a declarat la TVR INFO că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma ...