Israel: Orice persoană care va intra în țară va fi plasată în carantină (Netanyahu)

Orice persoană care va intra în Israel va trebui să stea în carantină două săptămâni pentru a opri răspândirea noului coronavirus în ţară, a anunţat luni premierul Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
Economica.net - mar, 10 mart. 2020, 07:25
Israel: Orice persoană care va intra în țară va fi plasată în carantină (Netanyahu)

„După o zi de discuţii dificile, am luat o decizie: toţi cei care vin în Israel din străinătate vor fi plasaţi în izolare timp de 14 zile”, a declarat Benjamin Netanyahu într-o înregistrare video difuzată pe contul său de Twitter.

„Această decizie va fi în vigoare timp de două săptămâni”, a precizat premierul. „Pentru susţinerea economiei israeliene, vor fi luate o serie de decizii”, a adăugat el.

Restricţii fuseseră deja impuse călătorilor sosind din Italia – cel mai important focar al epidemiei după China -, precum şi celor călătorind din alte ţări, ca Franţa.

Iniţial, acestea nu s-au aplicat însă, printre alţii, călătorilor sosiţi din Statele Unite, care de acum sunt vizaţi de noua măsură.

Statele Unite au reprezentat în 2019 cel mai mare număr de turişti cu aproape 889.700 de vizitatori, urmate de Franţa (367.500 de turişti), potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul israelian al Turismului.

Până în prezent, autorităţile israeliene au înregistrat 49 de cazuri noi pe teritoriul lor. În ce priveşte autorităţile palestiniene, acestea au confirmat 25 de cazuri de contaminaţi cu COVID-19 în teritoriile palestiniene şi au decretat la 5 martie stare de urgenţă sanitară pentru 30 de zile.

Aceste măsuri de restricţie intervin cu o lună înainte de Paştele evreiesc, care în 2020 este sărbătorit de la 8 aprilie. În mod obişnuit, zeci de mii de evrei din lumea întreagă merg în Israel pentru această sărbătoare religioasă.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple lovituri vizând oraşul Zaporojie, au anunţat oficialităţile locale,......
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...