Israelienii de la Shikun Binui vor livra 526 de apartamente până în 2021

Dezvoltatorul rezidențial israelian Shikui & Binui a lansat brandul de dezvoltator Point Development, care are în lucru 526 de apartamente pe segmentele medium-plus și premium în diverse zone ale Bucureștiului, ce vor fi livrate în următorii doi ani.
Răzvan Zamfir - mie, 26 iun. 2019, 09:23
Israelienii de la Shikun Binui vor livra 526 de apartamente până în 2021

„După 13 ani de prezență pe piața rezidențială românească, când ne-am făcut un renume pentru calitatea locuințelor dezvoltate în ansamblurile City Point și New Point, am luat decizia de a grupa toate proiectele noastre sub brandul de dezvoltator Point Development, deținut de Shikun Binui”, explică Favi Stelian, managing director, Point Development. ”Avem în lucru 526 de apartamente cu date de livrare până în 2021 și un pipeline extins de 1.263 de unități rezidențiale cu livrări estimate până în 2024.”

Proiecte rezidențiale ce vor fi livrate până în 2021

  • New Point, faza a doua – 136 de apartamente, care se vor livra în T3 2019;
  • New Point, faza a treia –  136 de apartamente, care se vor livra în T2 2020;
  • City Point, faza a doua – 107 apartamente, gata în T1 2021;
  • Green Point, faza întâi – 147 de apartamente, gata în 2021.

Proiecte cu livrare până în 2024

  • New Point – 292 de apartamente;
  • New Point – 118 vile;
  • City Point – 300 de apartamente;
  • Green Point – 653 de apartmente.

Point Development va demara în aceasta vară lucrările de extindere la ansamblul City Point Aviației, aflat în vecinătatea polului de birouri Barbu Văcărescu – Pipera și a mallului Promenada. Dezvoltatorul pune pe piață studiouri duble, apartamente cu două și trei camere și apartamente duplex în trei blocuri cu 12 și 18 etaje, cu un total de 407 unități, primele 107 locuințe urmând să fie livrate începând cu 2021. Prima fază a City Point, însumând 215 apartamente este vândută în totalitate din 2017.

De asemenea, dezvoltatorul a decis să achiziționeze un teren pentru a extinde proiectul New Point, care va crește de la 6 blocuri cu un total de 408 apartamente în trei faze, la un total de 600 de apartamente în proiect, adugând și 118 vile. În luna iulie vor fi livrate 136 de unități din faza a doua, cele 136 de apartamente din faza trei urmând să fie finalizate în primăvara anului viitor.

Potrivit oficialilor de a Point Development, ansamblul rezidențial Green Point, dezvoltat pe bulevardul Basarabia, la intersectia cu strada Ion Shahigian, va cuprinde un total de 800 de apartamente în apropierea unor puncte de interes precum Arena Națională sau Mega Mall. Mixul cuprinde de la apartamente tip studio cu suprafețe utile de 42 mp, până la apartamente de patru camere cu suprafețe de 120 mp și terase generoase. Prima fază, însumând 147 de apartamente este în lucru și va fi livrată în primăvara 2021.

Shikun Binui a livrat până în prezent 351 de apartamente în proiectele City Point și New Point,v fiind activ în acest domeniu înca din 1920, cu proiecte diverse în infrastructură, real estate și energie regenerabilă. 

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank România a emis o nouă serie de obligațiuni denominate în lei, în valoare de 637,2 milioane de lei
Raiffeisen Bank România a emis o nouă serie de obligațiuni denominate în lei, în valoare de 637,2 milioane de lei
Raiffeisen Bank S.A. a emis în 19 decembrie obligațiunile eligibile nepreferenţiale de tip senior, scadente în data de 19 decembrie 2031, cu o valoare totală de 637,2 milioane lei. Aceasta este......
Proprietarii de mașini hibride vor plăti în 2026 un impozit și de 1.000 de lei, mult mai mare decât s-a stabilit inițial – consultant fiscal
Proprietarii de mașini hibride vor plăti în 2026 un impozit și de 1.000 de lei, mult mai mare decât s-a stabilit inițial ...
Prevederile referitoare la majorarea impozitelor pentru autoturisme au fost modificate recent printr-o Ordonanță de Urgență ...
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România, asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din ...
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon România a vândut anul acesta de patru ori mai multe trotinete decât anul trecut, arată un comunicat de presă ...