Deutsche Welle: Istoria cipriotă şi riscul prăbuşirii Europei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Povestea cipriotă i-a şocat pe vesteuropeni. Reacţiile preponderent negative ale burselor şi comentatorilor la pachetul de ajutoare pentru insula cipriotă, implicând vârâtul mâinii lungi a statului în sacul economiilor cetăţenilor de rând, a stârnit rumoare mare în cancelariile apusene. A urmat o cascadă de amânări, de pertractări, de acuze mutuale, de noi luări de poziţie şi de noi decizii, scrie Deutsche Welle. 

În Germania unii critici i-au pus, retoric, la zid pe politicieni. Social-democraţii au sărit ca arşi când li s-a reproşat că au permis devalizarea economiilor muncitorilor şi ale inşilor din păturile sociale nu tocmai favorizate.

Unii conservatori au reliefat, la rândul lor, că totuşi nu e drept ca germanii să plătească la nesfârşit, în exclusivitate, pentru oalele sparte de alţii, în speţă pentru falimentarea Ciprului din pricina sistemului bancar şi fiscal al acestei ţări şi a clienţilor lui, oligarhii ruşi.

Fapt este că soluţia preconizată pentru ajutorarea Ciprului prin recursul la sumele de bani economisite de oameni e profund problematică şi pe bună dreptate controversată. Fiindcă impunerea propunerilor iniţiale ar însemna ca orice politician ajuns la ananghie din cauza unei proaste gestiuni să poată băga mâna în buzunarul oamenilor şi să umple visteria statului (şi poate şi propriul portofel) cu sume extrase din carnete de economii cu mai mult de 20.000 de euro pe ele.

Această rezolvare echivalează cu o expropriere. Cu o naţionalizare, şi-anume cu una cu nimic mai acceptabilă decât cea forţată de comunişti. Sau de nazişti, legionari şi fascişti. În fond, e un atatentat la dreptul la proprietate.
Oamenilor li se ia proprietatea agonisită în ani sau decenii de muncă. Demnitarii apuseni care le-au sugerat această soluţie partenerilor lor ciprioţi din subordinea proaspăt alesului preşedinte conservator şi-au urmărit interesele politice şi naţionale, dar au omis să înţeleagă ce semnal devastator transmite, social, financiar şi economic o asemenea măsură. Şi au mai păcătuit prin lipsă de claritate.

Rezultatul eforturilor lor e cu totul deplorabil. S-a produs un haos teribil, care a plonjat pieţele într-o enormă incertitudine, amplificându-se, totodată, nemulţumirile şi protestele multor europeni, precum şi prejudecăţile antigermane.

Toate acestea frizează iresponsabilitatea. Cu atât mai mult cu cât variile tentative de stabilizare a zonei euro şi de ieşire din criza izbucnită în 2008 s-au soldat şi cu alte erori monumentale, datorate, între altele, puternicelor idiosincrasii anticapitaliste. E vorba, de pildă, de anumite demersuri stângiste de felul introducerii taxei pe tranzacţii financiare, a aşa-numitei taxe Tobin.

Rezultatul acestei măsuri, departe de a lua de la bogaţi spre a le da săracilor, ar putea fi împovărarea conturilor mărunţilor clienţi ai băncilor, precum şi o extinsă fugă de capital soldată cu reducerea investiţiilor şi distrugerea de locuri de muncă europene.

E adevărat că, dacă un stat (precum Ciprul) dă faliment, cetăţenii săi îşi pierd avutul, aşa cum şi-l pierd şi firmele sau oamenii de rând intraţi în insolvabilitate.

La fel de adevărat este şi faptul că bună parte din oligarhia rusă şi-a plasat imensele averi în conturi din bănci faimoase pentru lejeritatea cu care spală bani murdari. Bănci, situate într-o ţară celebră pentru taxele ei extrem de reduse.

Ar fi, desigur, genial să li se poată lua oligarhilor parte din profitul ilicit. Genial ar fi de asemenea să se poată pedepsi reaua guvernare din ţările care au omis până acum, în mod vinovat, să se reformeze şi să devină competitive.

Dar toate acestea trebuie reflectate judicios şi impuse într-un mod care să nu zguduie încrederea oamenilor şi pieţelor în capacitatea Europei de a respecta principii sacrosancte, precum dreptul la proprietate. A cărui restrângere ar putea antrena apocalipsa: prăbuşirea economică a Bătrânului Continent.