Italia a cerut aprobarea UE pentru a putea salva banca Monte dei Paschi – presă

Italia discută cu Comisia Europeană termenii unei intervenţii a statului pentru salvarea băncii Monte dei Paschi, o solicitare în acest sens fiind deja făcută, iar operaţiunea ar putea fi lansată chiar săptămâna viitoare, informează un articol publicat vineri în cotidianul italian 'Corriere della Sera', preluat de Reuters.
Economica.net - vin, 02 dec. 2016, 11:50
Italia a cerut aprobarea UE pentru a putea salva banca Monte dei Paschi - presă

Monte dei Paschi, a treia mare bancă din Italia, trebuie să strângă cinci miliarde de euro până la finele anului pentru a acoperi un deficit de capital identificat cu ocazia ultimelor teste de stres efectuate de Banca Centrală Europeană, în caz contrar urmând să fie restructurată.

Citând surse din apropierea acestui dosar, ‘Corriere della Sera’ susţine că Italia a depus deja o cerere pentru a putea demara o operaţiune de recapitalizare cu fonduri publice a Monte dei Paschi, începând chiar de săptămâna viitoare. Publicaţia susţine că executivul comunitar este dispus să limiteze povara care ar trebui suportată de acţionarii şi deţinătorii de obligaţiuni Monte dei Paschi, iar în prezent discută cu autorităţile italiene în ce măsură ar urma să fie scutiţi şi investitorii care deţin obligaţiuni subordonate la banca italiană.

Recent, directorul financiar de la Monte dei Paschi, Francesco Mele, a declarat că se aşteaptă ca UE să accepte ca doar unii acţionari şi deţinători de obligaţiuni subordonate să suporte pierderi înainte ca Monte dei Paschi să beneficieze de ajutoare de la stat.

Conform noilor prevederi europene privind ajutoarele de stat acordate băncilor, investitorii trebuie să suporte unele pierederi înainte ca banca să poată primi bani de la stat, însă în cazul Monte dei Paschi ar putea să se aplice o versiune mai blândă a prevederilor UE. Sursele citate de Reuters au declarat săptămâna trecută că, în cazul salvării Monte dei Paschi, autorităţile de la Roma vor putea aplica prevederile UE cu o anumită flexibilitate, pentru a evita producerea unor pagube sistemului bancar italian.

Banca Monte dei Paschi este în criză de mulţi ani, din cauza achiziţiilor dezastruoase, a pierderilor provocate de tranzacţiile cu derivate şi a nivelului ridicat al creditelor neperformante. Banca Monte dei Paschi di Siena SpA a obţinut cele mai slabe rezultate la recentele teste de stres derulate de BCE, iar din 2008 a avut nevoie de majorări succesive de capital pentru a evita falimentul.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...