Italia ar putea obține două miliarde de euro în urma vânzării unei participații la Eni

Guvernul italian intenţionează să vândă o participaţie de până la 4% la Eni SpA, după ce compania petrolieră finalizează planul de răscumpărare de acţiuni, o tranzacţie care va permite Romei să-şi reducă datoria imensă, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 ian. 2024, 09:35
Italia ar putea obține două miliarde de euro în urma vânzării unei participații la Eni

Executivul vrea să obţină aproximativ 20 de miliarde de euro, în urma unor vânzări de active, în perioada 2024 – 2026, a anunţat Trezoreria în Documentul economic şi financiar (DEF), care stabileşte obiectivele privind finanţele publice şi economia. Planul face parte din eforturile premierului Giorgia Meloni de a finanţa noi cheltuieli fără a majora datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro şi un motiv de îngrijorare pentru autorităţile UE şi pieţele financiare.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Bloomberg că autorităţile de la Roma speră să obţină aproximativ două miliarde de euro din vânzarea participaţiei, ca parte a planului de vânzare a activelor de stat.

La Bursa de la Milano, acţiunile Eni înregistrau joi un declin de 1,2%, la 14,47 euro.

Reprezentanţii Ministerului de Finanţe au refuzat să comenteze informaţia. În prezent, Trezoreria italiană deţine o participaţie de 4,7% la Eni, iar banca de stat Cassa Depositi e Prestiti 27,7%.

Ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, declara recent că ar trebui vândute şi participaţii la compania feroviară de stat şi la firma care gestionează reţeaua de autostrăzi. Miercuri, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Giorgetti a anunţat că discută vânzarea unor participaţii cu fonduri străine, dar nu a precizat ce companii sunt implicate şi care sunt potenţialii cumpărători.

Între timp, Guvernul merge înainte cu vânzarea unei participaţii de 25% la Banca Monte dei Paschi di Siena SpA şi de 41% la compania aeriană ITA Airways.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic Naţional (SEN), susţine, într-o analiză publicată sâmbătă,......
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală ...