Iulia Timoşenko, comparată cu Adrian Năstase

Europa critică Ucraina pentru procesul fostului premier Iulia Timoşenko, dar în acelaşi timp ignoră cazuri similare din state ale Uniunii Europene, precum cel al fostului premier român Adrian Năstase, a declarat un parlamentar ucrainean, citat de agenţia Interfax-Ucraina în pagina electronică.
Economica.net - J, 16 feb. 2012, 09:04

„Multe proceduri în cazul lui Timoşenko au fost lansate în timpul guvernării precedente. Gândiţi-vă la decretul preşedintelui Viktor Iuşcenko emis după o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare în 2009, care a ordonat Parchetului General să investigheze semnarea contractelor pentru gaze”, a declarat miercuri parlamentarul Partidului Regiunilor Leonid Kojara, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri externe din Verhovna Rada (Parlament).

Conform lui Kojara, în Europa predomină opinia că rezultatul cazului lui Timoşenko depinde de actualul preşeidnte, Viktor Ianukovici. „Pe de o parte, preşedintele este garantul drepturilor constituţionale şi libertăţilor cetăţenilor. Dar pe de altă parte, este greşit să-l forţezi pe Ianukovici să intervină într-un proces care a început cu mult înainte de preşedinţia sa. Cred că rezolvarea acestei situaţii prin mijloace ilegale cu unicul scop de a respecta cerinţele Partidului Popular European (PPE) va face mai mult rău Ucrainei”, a adăugat parlamentarul.

„Încă de la început, reprezentanţii PPE nu erau pregătiţi să ne asculte, ei au apărat Blocul Iulia Timoşenko în calitate de aliaţi politici. Situaţia referitoare la fostul premier al României Adrian Năastase, care a fost acuzat de aceleaşi lucruri ca Timoşenko, adică abuz de putere, este un exemplu clar”, a apreciat Kojara.

„Europa s-a concentrat pe Ucraina şi nu observă România, deoarece crede că ţara care nu este membră UE este o pradă mai uşoară pentru partidele politice europene. Socialiştii europeni încearcă să-l protejeze pe Năstase, dar acest lucru se petrece în tăcere”, a adăugat el.

„Europa dă lecţii Ucrainei, în timp ce noi încercăm să facem pe plac Europei. Parlamentul European consideră că UE este mai bună şi mai democratică decât Ucraina şi, prin urmare, nu respectă legile noastre, în timp ce ignoră procese similare din state membre. Asta nu este altceva decât standarde duble”, a conchis politicianul ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Banca austriacă Erste Group şi-a anunţat vineri intenţia de a lansa o ofertă publică de preluare a unui pachet suplimentar de până la 26% din acţiunile Erste Bank Polska, în ideea de a-şi......
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei ...
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează un expert de la Goldman Sachs
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează ...
O interzicere a exporturilor de motorină americană, aşa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate şi incertitudine ...