Iulian Comănescu: Un cod deontologic pentru online e mai utopic decât cel pentru media tradiţională

Dezvoltarea accelerată a internetului are ca efect direct un flux informaţional tot mai consistent care se propagă din mediile online. În astfel de condiţii, dezinformarea sau informarea trunchiată a publicului sunt riscuri inerente, atât timp cât cantităţi uriaşe de informaţii sunt livrate brut, fără o minimă verificare sau dimpotrivă, aruncate pe piaţă cu vădite intenţii de a înşela vigilenţa cititorului. Solicitat de rtv.net, analistul media Iulian Comănescu a răspuns la câteva întrebări pe acest subiect:

În contextul în care internetul a devenit o sursă importantă de informare, poate fi considerată îngrijorătoare direcţia în care se mişcă mass-media online?

Nu mai îngrijorătoare decât direcţia în care se mişcă presa clasică. Mă deranjează doar modul cum publisherii de online încearcă să se desolidarizeze de circul din subsolul propriilor site-uri. Oricât ar contribui utilizatorii şi ar fi „altceva”, tot e acelaşi lucru până la urmă. Ar trebui un pic de discernământ şi de ordine. Ştiu că e tentant să vinzi toată acea cocină în chip de „conversaţie Web 2.0”, dar…

Care ar fi cauzele aruncării pe piaţă a unor ştiri neverificate? Ce predomină? Interesele, diletantismul, dorinţa de a atrage mai multi vizitatori?

În primul rând ar putea fi vorba de ceva apropiat de diletantism, dar nu putem să reţinem nuanţa peiorativă. Brusc, publicul s-a trezit în braţe cu mijloace foarte puternice de propagare a informaţiei. Pe WordPress.com sau Facebook, orice amator poate face ceea ce acum 15 ani era de neconceput chiar pentru profesionişti: să-şi transmită mesajul până la Antipozi. Până şi jurnaliştii cu vechime sunt depăşiţi de astfel de lucruri, deci dispreţul faţă de amatori e neavenit. Aceştia o iau pe arătură la modul inocent şi ar trebui cumva inoculaţi cu nişte valori legate de „munca informativă”, ca să n-o păţească.

În al doilea rând, desigur că internetul e o rampă de lansare propice pentru tot felul de porcării politice şi nu putem exclude nici cazurile în care unii agită mizeria pentru a obţine trafic, dar astfel de preocupări sunt, totuşi, endemice.

Afectează acest tip de informare relaţia cu publicul?

Până la urmă publicul e cel care informează publicul, nu? Asta spune destule. Pe de altă parte, făcătorii de conţinut clasici sunt adesea daţi peste cap de violenţa cu care publicul reacţionează uneori. Oricine poate spune orice despre oricine. Chiar dacă luate separat reacţiile sunt foarte des nedrepte, genul ăsta de presiune pune jurnalistul la locul lui: există încă tot felul de terchea-berchea prin media, care se cred judecători inefabili şi chiar judecă orice, printre altele pentru că nu au nicio performanţă personală la activ. Sunt mai nepricepuţi şi lipsiţi de o meserie anume decât politicienii, care, orişicât, au acces la decizie.

Este necesar un cod deontologic separat pentrun jurnalistul din mediul online?

Întrebarea nu prea funcţionează. Prin 2006-2007 am încercat să pun în discuţie un set minimal de reguli, dar am auzit lucruri de genul: „Dacă ajung la proces, o să spun că nu sunt jurnalist, ci blogger.” Ideea de cod deontologic pentru online e mai utopică decât cea de cod deontologic (operaţional) pentru presa tradiţională, care e şi-aşa destul de utopică.