Primii pași spre proiectul Iulius de 800 de milioane de euro la Constanța: peste 29 de milioane de euro în bioremedierea terenului VIDEO

Dezvoltatorul Iulius investește 29 de milioane de euro în cel mai amplu proces privat de bioremediere din Europa. Cele 38 de hectare contaminate din centrul Constanței vor fi transformate într-un proiect de regenerare urbană.
Andrada Ghira - mar, 23 sept. 2025, 11:24
Primii pași spre proiectul Iulius de 800 de milioane de euro la Constanța: peste 29 de milioane de euro în bioremedierea terenului VIDEO

Investiția în bioremedierea ternului Oil Terminal din Constanța depășește 29 de milioane de euro și reprezintă a doua etapă, după cercetările arheologice, a demersului investițional de peste 800 de milioane de euro pentru reconversia acestui teren.

Procesul de bioremediere se realizează într-o zonă apropiată de centrul orașului, cu un trecut industrial îndelungat, care a găzduit un depozit cu peste 30 de rezervoare cu produse petroliere.

„Platforma nu a mai fost folosită de mai bine de zece ani, ca urmare a incompatibilității activității în centrul orașului, dar mai ales a vechimii rezervoarelor, care au fost construite în urmă cu aproape 100 de ani și pentru care remedierea tehnică nu era fezabilă. În 80 de ani de activitate, era practic imposibil ca acest teren să nu fie afectat.

Partea de remediere a fost un obiectiv cheie pentru noi, iar asumarea lui de către compania Iulius a reprezentat un argument suplimentar în dezvoltarea parteneriatului, adițional expertizei în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de amploare și cu impact concret în dezvoltarea orașelor, așa cum ne dorim să se întâmple și în Constanța. Demersul acesta este un pas important în realizarea acestui proiect și un motiv de mândrie, pentru că, astfel, terenul va putea fi valorificat în interesul comunității”, a declarat Sorin Ciutureanu, director general Oil Terminal.

Procesul de bioremediere este unic prin metodologie și amploare. Cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA) București au dezvoltat o formulă originală de microorganisme naturale, selectate chiar din situl contaminat, capabile să biodegradeze hidrocarburile petroliere. Metoda amplifică procesul natural de vindecare și reduce semnificativ durata remedierii.

Etapele parcurse vor cuprinde bioremedierea solului, izolarea fizică a contaminantului și epurarea apei subterane freatice, soluțiile identificate de echipa multidisciplinară de experți fiind personalizate și bazate pe foraje de cercetare și teste de laborator. „Aplicăm tehnica îmbogățirii (n.r. enrichment technique), care permite creșterea randamentului biodegradării şi reducerea timpului necesar bioremedierii solului.

Am dezvoltat o tehnologie originală, o inovație pentru Constanța, prin formula de inocul (nr. mixul de microorganisme) introdus în solul pregătit și prin stabilirea parametrilor de mediu pentru dezvoltarea și funcționarea optimă a microorganismelor. Toate tulpinile folosite pentru crearea biopreparatelor sunt naturale, provenite din solul supus bioremedierii, nu sunt rezultatul niciunei manipulări genetice, introducerea lor în solul poluat neprezentând niciun fel de risc pentru mediu”, explică Dr. Anca-Rovena Lăcătușu, Șef laborator în cadrul ICPA București.

Iulius va investi peste 800 de milioane de euro în proiectul-gigant. Conceptul proiectului este dezvoltat de o echipă a biroului de arhitectură Foster + Partners, coordonată de arhitecții Maximilian şi Daniel Zielinski, care se vor ocupa și de proiectul de remodelare al Palas Iași.

CITEȘTE ȘI Prima gară din România încorporată într-un proiect imobiliar gigant VIDEO

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ 20 de de regiuni ale Rusiei şi a Peninsulei Crimeea anexate, a anunţat......
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara ...