Ivan(CNAB): Nu se va face nicio concesionare a parcărilor. Urmează să facem licitaţie cu proiectarea şi execuţia a peste 1.300 de noi locuri

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti are în plan să construiască peste 1.300 de noi locuri de parcare, iar acestea nu vor fi concesionate, a declarat, joi, directorul general al CNAB, George-Alexandru Ivan, la o întâlnire cu presa. 
Economica.net - J, 08 aug. 2019, 13:05
Ivan(CNAB): Nu se va face nicio concesionare a parcărilor. Urmează să facem licitaţie cu proiectarea şi execuţia a peste 1.300 de noi locuri

„Nu se va face nicio concesionare a parcărilor. Parcările se vor construi de către noi, vor fi operate de noi cu bugetul propriu. Am demarat deja studiile de fezabilitate şi expertiza tehnică referitoare la valoarea estimată, urmând să ieşim în procedură de licitaţie cu proiectarea şi execuţia. Peste 1.300 de locuri noi vor fi făcute”, a spus acesta.

El a dat asigurări că CNAB nu are de gând să le înstrăineze.

„Nu avem de gând să le concesionăm. Este o activitate foarte profitabilă pentru noi şi nu văd de ce nu am putea dezvolta această capacitate”, a reiterat Ivan.

Alte proiecte ale noului şef al CNAB vizează majorarea la 38 a numărului de ghişee la Sosiri şi modernizarea toaletelor din incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

„Până la sfârşitul anului este o procedură care este în derulare. S-a adjudecat, s-a semnat contractul, vrem să facem 38 de ghişee la Sosiri, cu sprijinul Poliţiei de frontieră. Am un proiect pentru modernizarea a tot ce înseamnă băi. Sper să pot ieşi pe SICAP cu acest proiect la achiziţii directe. Asta nu înseamnă selectarea unei firme direct, ci cu cerinţe minime, toată lumea poate să participe şi să depună oferte, din dorinţa de a fi totul cât mai transparent”, a precizat Ivan.

Afirmaţiile şefului CNAB vin în urma unor informaţii apărute în presa centrală după numirea acestuia, potrivit cărora miza schimbării de la vârful companiei constă în concesionarea parcărilor aeroportului către un partener privat, ceea ce ar însemna o afacere de 8 milioane de euro pe an, timp de 40 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...