Ivaşcu: Este în curs de avizare un fond de investiţii, de un miliard de euro, pentru patrimoniu

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a anunţat, sâmbătă, la Potlogi, că este în circuitul de avizare un fond de investiţii pentru patrimoniu, în valoare de un miliard de euro.
Economica.net - S, 07 iul. 2018, 11:28
Ivaşcu: Este în curs de avizare un fond de investiţii, de un miliard de euro, pentru patrimoniu

”Este în circuit de avizare, acum, un fond de investiţii tocmai pentru patrimoniul cultural, atât cel pe care îl avem, dar şi cel care va urma. Va deveni disponibil pentru tot ce înseamnă patrimoniu. Pe şapte ani, valoarea fondului este de un miliard de euro”, a spus Ivaşcu, care se află în vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa.

Prima oprire a ministrului Culturii fost la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, după care acesta mers la două biserici monument istoric din localitate.

Tot sâmbătă, George Ivaşcu urmează să se întâlnească cu salariaţi ai Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte, salariaţi ai Centrului Judeţean de Cultură, cu reprezentanţi ai Uniunii Urbaniştilor, Ordinului Arhitecţilor, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. De asemenea primari din Dâmboviţa vor discuta cu Ivaşcu despre posibilitatea simplificării procedurilor de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor de la Ministerul Culturii, atât pentru lucrări publice – drum, apă, canal -, cât şi pentru lucrări care privesc monumentele istorice.

Senatorul PSD de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu, care îl însoţeşte de ministrul Ivaşcu, a spus că îi va prezenta acestuia obiective, printre care Casa Fusea, care să fie incluse pe lista finanţărilor din programul Centenarului Marii Uniri.

”Astăzi am să îi aduc în atenţie domnului ministru trei solicitări care, cred eu, sunt foarte importante, cu rugămintea să ne sprijine. Subiectul unu este pictura de la Biserica Domnească, de la Curtea Domnească Târgovişte. Nu a putut fi prinsă în proiectul de reabilitare, atunci venim complementar cu finanţare, costă circa două milioane de euro. Cel de-al doilea obiectiv important este Casa Fusea, în zona centrală a Târgoviştei. Este proiectul făcut de primărie şi depus la Ministerul Culturii. Cel de-al treilea proiect pe care îl consider important este reabilitarea clădirii Şcolii de Cavalerie, monument istoric de la 1914, unde intenţionăm să realizăm un Muzeu al Tradiţiilor Militare”, a detaliat Ţuţuianu.

Parlamentarul a mai spus că o altă propunere adusă în atenţia ministrului Ivaşcu este realizarea unui circuit de turism cultural cu tema Brâncoveanu.

”L-am rugat pe domnul ministru să mergem azi să vedem patru-cinci biserici din municipiul Târgovişte, toate monumente istorice foarte vechi, între anii 1.500 şi 1.700, să mergem la Mănăstirea Gorgota şi la Doiceşti pentru că vreau să vedem acolo Curtea Domnească a lui Brâncoveanu. I-am şi propus domnului ministru să realizăm un circuit de turism cultural cu plecare din Bucureşti, de la Biserica Sf. Gheorghe, unde este înhumat Brâncoveanu, să mergem apoi la Mogoşoaia, la Potlogi, Târgovişte şi apoi la Doiceşti. Circuitul poate continua spre zona Ardealului, unde avem de asemenea ctitorii”, a adăugat Ţuţuianu.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...