Jandarmeria a suplimentat dispozitivele pentru mitingul USL şi protestul de la Universitate

Jandarmeria Bucureşti a suplimentat dispozitivele de jandarmi, joi, în contextul desfăşurării a două adunări publice diferite, mitingul organizat de USL şi protestul din Piaţa Universităţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 08:26

Georgian Enache a precizat că este vorba de două adunări publice diferite, desfăşurate în două locaţii diferite, staţionare, potrivit Mediafax. În aceste condiţii, dispozitivele de jandarmi au fost suplimentate astfel încât să poată fi gestionată situaţia din ambele locaţii.

Totodată, Enache a făcut apel la participanţii la ambele mitinguri să nu se implice în incidente şi să semnaleze infiltrarea persoanelor care ar putea tulbura ordinea publică.

Primăria Capitalei a aprobat, în urmă cu o zi, cererea USL pentru mitingul de joi, din Capitală. Acţiunea de protest a USL, denumită „miting pentru libertate”, începe la ora 15.30, la Arcul de Triumf, de unde manifestanţii pleacă în marş pe Şoseaua Kiseleff, până în apropierea sediului Guvernului, unde rămân pentru miting până la 18.00.

Partidul Naţional Liberal, cel care a cerut autorizarea protestului, a anunţat că la marşul şi mitingul care au loc joi participă 10.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie.

Autocarele care îi vor aduce pe protestatarii din provincie vor intra în Capitală între orele 14.30 şi 15.30, prin cinci puncte, respectiv: DN 1 – Fântâna Mioriţa; DN 2 – Şoseaua Colentina (Parc Plumbuita); autostrada A1 – Bulevardul Iuliu Maniu, în dreptul Metro Militari; autostrada A2 – în dreptul Real Pallady; DN 5 – Giurgiului. Participanţii vor fi aduşi cu autocarele până pe Bulevardul Kiseleff, pe tronsonul cuprins între strada Docenţilor şi Piaţa Arcul de Triumf.

Manifestanţii vor pleca în marş la ora 15.30, de la Piaţa Arcul de Triumf pe strada Şoseaua Kiseleff, până la strada Monetăriei, din apropierea Muzeului Ţăranului Român, unde până la ora 18.00 va avea loc un miting de protest.

Celălalt protest urmează să aibă loc în Piaţa Universităţii, unde oamenii se adună, zilnic, începând de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Operaţiunea Jupiter – ziua 5: Percheziţii în 56 de locaţii în dosare de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi fals
Operaţiunea Jupiter – ziua 5: Percheziţii în 56 de locaţii în dosare de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi fals
Parchetul General şi Poliţia Română desfăşoară vineri, în a cincea zi a Operaţiunii Jupiter, 32 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 56 de mandate de......
Trump anunţă că un „acord foarte bun” cu Iranul ar putea fi semnat chiar în acest weekend. Iranul spune că nu a luat încă o „concluzie finală”
Trump anunţă că un „acord foarte bun” cu Iranul ar putea fi semnat chiar în acest weekend. Iranul spune că ...
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că s-a ajuns la un "acord foarte bun" cu Iranul şi că acesta ...
Noi modificări de preț în benzinării, multe ieftiniri și o scumpire. Cât costă benzina și motorina azi și cine are cele mai mici prețuri
Noi modificări de preț în benzinării, multe ieftiniri și o scumpire. Cât costă benzina și motorina azi și cine are ...
Benzina coboară și mai mult sub pragul de 9 lei pe litru, dar motorina nu se mai găsește nicăieri sub 9 pe litru, așa ...
Veste proastă de la UE: viitorul buget multianual vine cu reduceri pe capitole importante pentru România
Veste proastă de la UE: viitorul buget multianual vine cu reduceri pe capitole importante pentru România
Cele 27 de state membre ale UE examinează o nouă propunere de buget multianual pentru perioada 2028-2034, care menţine ...