Japonia: Premierul Shinzo Abe anunţă măsuri de stimulare a economiei în valoare de 274 de miliarde de dolari

Guvernul premierului Shinzo Abe a aprobat marţi măsuri de stimulare a economiei în valoare de 28.100 de miliarde de yeni (274 miliarde de dolari), pentru a stopa deflaţia în Japonia şi a stimula avansul PIB-ului prin investiţii în infrastructură, transmit Reuters şi Kyodo.
Economica.net - mar, 02 aug. 2016, 12:12
Japonia: Premierul Shinzo Abe anunţă măsuri de stimulare a economiei în valoare de 274 de miliarde de dolari

Într-o perioadă în care China şi alte economii emergente se confruntă cu o încetinire, iar incertitudinile pe plan global au sporit în urma deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană (Brexit), Guvernul de la Tokyo vrea să obţină o creştere economică bazată pe cererea din sectorul privat şi pe majorarea investiţiilor.

‘Nu numai pentru a stimula cererea pe termen scurt, vrem să realizăm o creştere economică sustenabilă condusă de cererea din sectorul privat şi să ne asigurăm de crearea unei societăţi în care toţi oamenii joacă un rol activ’, a afirmat premierul Shinzo Abe, după reuniunea Executivului.

Acesta s-a angajat să menţină obiectivul Japoniei de consolidare fiscală prin înregistrarea unui excedent bugetar primar până în 2020.

Măsurile includ suplimentarea cheltuielilor statului şi a autorităţilor locale în următorii ani cu aproximativ 7.500 de miliarde de yeni, iar Guvernul ia în considerare un buget suplimentar pentru acest an fiscal în valoare de 4.000 de miliarde de yeni.

Guvernul se aşteaptă ca suplimentarea cheltuielilor să majoreze PIB-ul cu aproximativ 1,3% în următorii doi ani. În cadrul sumelor disponibile pentru autorităţile locale, aproximativ 1.700 de miliarde de yeni vor fi alocaţi pentru construirea infrastructurii, în vederea sprijinirii turismului şi agriculturii, în timp ce 2.500 de miliarde de yeni sunt pentru asistenţa socială, în special pentru îngrijirea copiilor şi a bolnavilor.

Guvernul va pune deoparte 600 de miliarde de yeni pentru a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) să facă faţă efectelor negative ale Brexitului, iar 2.700 de miliarde de yeni sunt alocaţi reconstruirii zonelor afectate de cutremure.

‘Există riscul încetinirii economiei după Brexit, iar Guvernul trebuie să se asigure că întreprinderile mici şi mijlocii nu au probleme de finanţare’, a afirmat premierul Shinzo Abe

Pentru a stimula consumul, Guvernul va distribui 15.000 de yeni în numerar fiecărei persoane cu venituri scăzute.

Măsurile de stimulare a economiei fac parte din eforturile Guvernului de a-şi coordona politica cu Banca Centrală a Japoniei (BoJ), în condiţiile în care, în ultimele săptămâni, s-a înregistrat o apreciere semnificativă a yenului japonez, o valoare de refugiu în perioade de turbulenţe.

După victoria coaliţiei sale la alegerile pentru Senat din 10 iulie, Shinzo Abe a promis măsuri de relansare pentru stimularea economiei prin investiţii importante în regiuni, ajutoare pentru părinţii cu copii mici şi studenţi, subvenţii pentru fermieri, precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii.

De asemenea, Guvernul de la Tokyo doreşte să protejeze companiile nipone de turbulenţele internaţionale, după ce decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană a provocat o apreciere semnificativă a yenului japonez, o valoare de refugiu în perioade de turbulenţe. Însă, această apreciere a yenului riscă să afecteze economia japoneză şi pe marii exportatori niponi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...