Japonia va oferi un sprijin financiar de 810 milioane de dolari pentru refugiaţii din Siria şi Irak

Japonia, care a acceptat doar 11 solicitanţi de azil, dintr-un total de 5.000 de cereri depuse anul trecut, va oferi un ajutor de circa 810 milioane de dolari ca răspuns la criza refugiaţilor din Siria şi Irak, a relatat luni radioteleviziunea publică niponă NHK, citată de Reuters.
Economica.net - lun, 28 sept. 2015, 08:40
Japonia va oferi un sprijin financiar de 810 milioane de dolari pentru refugiaţii din Siria şi Irak

Premierul japonez Shinzo Abe va anunţa noul ajutor marţi, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, a precizat NHK, care nu a făcut însă nici o referire dacă Japonia îşi va relaxa condiţiile stricte în ce priveşte primirea de refugiaţi.

Organizaţia Naţiunilor Unite estima vineri că nu va avea loc o atenuare a afluxului de refugiaţi în Europa, unde sosesc zilnic 8.000 de persoane, şi că problemele cu care se confruntă în prezent guvernele s-ar putea să fie doar ”vârful aisbergului”, scrie Agerpres.

Ministerul de Externe al Japoniei anunţa vinerea trecută că va oferi un grant de două milioane de dolari pentru a-i ajuta pe refugiaţii sirieni şi comunităţile care-i găzduiesc în Liban şi alte două milioane de dolari pentru ţări din Balcanii de Vest, precum Serbia şi Macedonia, care se confruntă cu un aflux de refugiaţi şi imigranţi.

În 2014, Japonia a acceptat doar 11 solicitanţi de azil, dintr-un număr record de 5.000 de cereri. La începutul acestui an, Tokyo a anunţat schimbări în sistemul său privind primirea de refugiaţi, sistem ce va face accesul şi mai greu în Japonia pentru persoane care au nevoie de protecţie.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...