Jean-Claude Juncker anunţă că nu va candida pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene în 2019

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat că nu va candida pentru un al doilea mandat la şefia executivului comunitar în 2019, într-un interviu în care şi-a arătat îngrijorarea faţă de creşterea euroscepticismului şi faţă de viitoarele negocieri pentru Brexit, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 12 feb. 2017, 12:32
Jean-Claude Juncker anunţă că nu va candida pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene în 2019

În 2014 ‘a fost o campanie electorală frumoasă. Nu va exista o a doua, pentru că nu voi candida încă o dată’, a declarat Juncker, într-un interviu la postul de radio public german Deutschlandfunk.

Fost prim-ministru luxemburghez între 1995-2013, acum în vârstă de 62 de ani, Juncker, membru al Partidului Popular European (PPE), a devenit preşedinte al Comisiei Europene în noiembrie 2014, fiind desemnat de şefii de stat sau de guvern ai statelor Uniunii Europene, apoi confirmat de Parlamentul European.

Mandatul de preşedinte al CE are o durată de 5 ani şi poate fi înnoit o singură dată.

Din 2005 până în 2013, Juncker a fost şi preşedintele Eurogrup, care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe din zona euro.

Considerat unul din ‘părinţii fondatori’ ai euro, el a mediat negocierile legate de criza din Grecia şi a jucat un rol central în gestionarea crizei economice din UE în 2009.

În 1989 a supravieţuit unui accident de automobil, în urma căruia a stat două săptămâni în comă.

În interviul acordat postului de radio german, ce urma să fie difuzat duminică, Juncker a făcut un bilanţ sumbru al stării Uniunii Europene şi s-a arătat îngrijorat în special de riscurile divizărilor în privinţa condiţiilor Brexit-ului. ‘Britanicii vor reuşi, fără prea mari dificultăţi, să divizeze celelalte 27 de state ale UE’, a estimat Juncker.

În opinia sa, UE evoluează în direcţii diferite în funcţie de ţară, şi care sunt dificil compatibile între ele. ‘Ungurii şi polonezii vor exact acelaşi lucru ca germanii sau francezii? Am mari îndoieli’, a comentat el.

În acelaşi interviu, Juncker a afirmat că a avut ca obiectiv, la începutul mandatului, recâştigarea încrederii cetăţenilor Uniunii în proiectul european. ‘Şi iata-mă ocupat acum, mai multe ore pe zi, cu pregătirea ieşirii unui stat membru’, a remarcat şeful actualului executiv comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus pentru asigurați și păgubiți
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus ...
Entitatea se soluționare alternativă a litigiilor din piețele financiare nonbancare (SAL-Fin), a împlinit anul acesta 10 ani, perioadă în care clienții aflați în conflict cu furnizorul de......
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Cunoscut sub numele de Grand Hotel du Boulevard, hotelul a fost inaugurat în anul 1867 şi a fost restaurat recent şi redeschis ...
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru sediul său central din Europa de Vest, situat la intersecția ...
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva ...
Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, ...