Jean-Claude Juncker: România şi cu mine avem aproape o poveste de dragoste

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat joi, în debutul unui dialog cu cetăţenii români despre viitorul Uniunii Europene, că personal are cu România 'aproape o poveste de dragoste'.
Economica.net - J, 11 mai 2017, 15:21
Jean-Claude Juncker: România şi cu mine avem aproape o poveste de dragoste

‘Mă bucur foarte mult să mă aflu în România. Ultima oară când am venit aici era în 2003 şi voi pleca destul de curând. Mi-ar plăcea să stau mai multă vreme şi cred că mă întorc destul de curând, pentru că m-am săturat să vorbesc despre România fără să o fi văzut mai în detaliu. România şi cu mine avem aproape o poveste de dragoste. În 1997 eram preşedinte al Consiliului în momentul în care România a fost acceptată drept candidată. Apoi, deţineam preşedinţia luxemburgheză a Consiliului, în perioada de aderare şi sunt mândru să fi putut face ce am făcut pentru România şi pentru Europa. Într-un cuvânt, iubesc această ţară’, a spus Juncker în cadrul unui eveniment găzduit de Muzeul Naţional de Artă. 

În condiţiile în care, în urma unui chestionar realizat printre cei prezenţi în sală, 92% au apreciat că viaţa românilor s-a schimbat în bine după aderarea la UE, Juncker a spus: ‘Iubesc această ţară’.

‘Cunosc mulţi români atât la Bruxelles, cât şi la Luxemburg şi chiar şi români din România şi ştiu că România a avut un parcurs european, dar şi descurajări, decepţii, iar procesul acesta de ajustare nu a fost unul uşor, în special pentru cei mai nevoiaşi dintre români. Întotdeauna am admirat curajul dumneavoastră de a gândi, de a spune şi a face lucrurile’, a spus el.

Preşedintele Comisiei Europene a adăugat că România ‘este o ţară a libertăţii’, o ţară ‘care a plătit cu sânge pentru libertatea pe care a câştigat-o’.

La finalul dialogului cu cetăţenii români, după ce un nou chestionar a reliefat că 43% dintre cei prezenţi în sală simt că vocea ţării noastre este insuficient auzită în UE, preşedintele CE a subliniat că ‘România nu este un stat de mâna a doua’.

‘În dezbaterile naţionale din România aud deseori acest lucru. Nu este adevărat. Şi vă dau drept exemplu faptul că, din aprilie, doi vicepreşedinţi ai Comisiei, preşedintele, dar şi comisari au venit în România. Nu am făcut acest lucru în niciun alt stat membru. Deci, scoateţi-vă din cap această idee, cum că România nu ar fi egala celorlalte. Demnitatea acestui stat este la fel ca a celorlalte. Eu ascult România pentru că o iubesc’, a mai spus el în încheiere.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...