Jeffrey Franks dansează. Poate cresc salariile, bugetul dansează

Adaugă-ne ca sursă preferată

Acţiunea a reuşit, deşi a întâmpinat de la început greutăţi aproape insurmontabile. Franks e ciborbul ăla camunflat într-un costum ieftin care, dacă îl tai, o să curgă din el grafice, cifre şi statistici. Ca să-l faci să-şi depăşească setarea iniţială pe austeritate, trebuie să-i serveşti la aperitiv documente justificative care să demonstreze că petrecerea nu generează cheltuieli suplimentare la buget. Pentru alde Blejnar asta a fost un fleac. Fiscul a pus, scurt, pentru o zi,  sechestru pe restaurant. Ţuica şi vinul au provenit din confiscări, sarmalele au fost donate de o firmă cu conştiinţă civică, căprioara servită ulterior a fost  lichidată pentru că nu plătise  impozitul pe drepturile de păscut iarba. Paza, protecţia şi distracţia au fost asigurate de o echipă de contabile de elită ale ministerului, capabile să împuşte franksul de la mare distanţă. Firesc, mai departe, cheful a curs conform tradiţiei româneşti. Cum ar veni „ La birtu’ de lângă drum, S-au găsit doi prieteni buni, Beau finu şi cu nănaşu, Şi le cântă ceteraşu”. Bilanţul s-a făcut la  Bucureşti. După mahmureală, ştire mare din Capitală – Coaliţia l-a mandatat pe Emil Boc să discute cu FMI creşterea salariilor şi pensiilor în aprilie. Premierul avea nevoie de mandat ca să facă asta exact în aceeaşi măsură în care îi trebuia un mandat ca să dea din lopată pe lângă o maşină îngropată în zăpadă. Creşterea salariilor o faci dacă poţi, dacă nu, nu, FMI te întreabă de deficit, e treaba ta cum îl cârpeşti.Dar prin declaraţia asta PDL reaprinde luminiţa de la capătul tunelului, crează un mic orizont de aşteptare care lipseşte atât de mult  Coaliţiei. După declaraţia asta  Franks spune că se poate, deci Boc poate,deşi nimic nu s-a schimbat faţă de acum două luni când era „stai să calculăm, stai să vedem, deocamdată n-avem de unde”, cheful de la munte n-a schimbat niciun indicator economic.

Franks e om, Franks dansează şi tot bugetul dansează odată cu el.