1EUR = 4.7787 RON | Bucureşti 9 º

Finanţe şi bănci

Joacă la bursă ca să se distreze şi ca să nu facă Alzheimer. Este unul dintre maeştrii Cuponiadei din anii '90

În loc să ajungă director la SIF Muntenia, Mihai Iordache a preferat să speculeze cursul acţiunilor pe Piaţa Rasdaq, de îndată după înfiinţarea acesteia, din 1995. Aceasta a fost ocupaţia lui de bază de atunci şi până acum. Cunoştea o mare parte dintre companiile scoase la privatizare pe Rasdaq, căci fusese director la Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, predecesorul actualei SIF Muntenia. A intrat în piaţă cu 10.000 de dolari şi are acum acţiuni de 26 de ori mai valoroase, fără a mai socoti şi numeroasele operaţiuni de încasare a profitului.

12 feb, 2015 | | ECONOMICA.net

- De ce mai jucaţi încă la Bursă, domnule Iordache?

- Ca să mă distrez. Şi ca să nu fac Alzheimer, răspunde Mihai Iordache, mai în glumă, mai în serios. „E cea mai bună gimnastică pentru creier”, spune unul dintre cei mai activi veterani ai speculaţiei pe piaţa de capital românească, la întrebarea reporterului ECONOMICA.NET.

Cea mai puternică emoţie

Acum mulţi ani, în secolul trecut, Mihai Iordache a fost luat de val într-o zi şi a riscat tot ce avea. Mai mult decât avea.

A fost copleşit de emoţie abia după ce a finalizat operaţiunile speculative din acea zi. Abia atunci a devenit conştient de riscul asumat, după cum însuşi povesteşte pentru ECONOMICA.NET.

„Piaţa mi-a provocat o singură dată o emoţie copleşitoare, dar şi aceea post factum. Am făcut într-o zi nişte cross-uri de 300 de milioane de lei vechi, pe acţiuni Petromidia şi Petrobrazi. Am cumpărat întâi acţiunile, pe numele meu, încrezător aşa... fiindcă pe mine mă cheamă Iordache. Câteva ore mai târziu le-am vândut cu 380 de milioane. Abia seara, acasă, m-am gândit: măi fratele meu!... Păi dacă nu reuşeam să le vând, pierdeam tot ce aveam!!”, îşi aminteşte Mihai Iordache.

Cross”-urile la care se referă Mihai Iordache sunt nişte tranzacţii care acum nu mai sunt permise de reglementări. Brokerul sau o persoană iniţiată cumpăra ieftin, pe numele său ori al firmei de brokeraj, de la un client al acesteia. Apoi vindea acţiunile mult mai scump în profitul propriu.

„În ziua aceea, după ce am cumpărat acţiunile, am aşteptat vreo două - trei ceasuri şi pe urmă am început telefoanele... Care cumperi PTRM, dar PETZ (simbolurile acţiunilor rafinăriilor Petromidia, şi Petrobrazi, n.r.)! Le-am vândut cu vreo 20.000 de dolari mai scump, dar când am ajuns acasă m-a cuprins emoţia. Aş fi putut pierde tot ce aveam, dacă nu reuşeam să le vând”, continuă povestirea Mihai Iordache.

Aceasta este cea mai puternică emoţie de care îşi aminteşte veteranul.

„Mi-am luat capul între mâini: măi fratele meu, în trei zile trebuia să depun banii! Ăsta era ciclul, azi cumpăram şi peste trei zile, dacă nu aş fi vândut acţiunile, trebuia să aduc de acasă 320 de milioane, cu comisionul brokerului cu tot. Păi, pe tot ce aveam atunci nu luam 320 de milioane atunci, că ar fi trebuit să le vând repede, în pierdere, dacă nu le-aş fi vândut în aceeaşi zi, în câştig”, spune Mihai Iordache.

Mihai Iordache ştie multe astfel de poveşti de piaţă din anii Cuponiadei.

Cuponiada este numele argotic al procesului de privatizare în masă (PPM), prin care, în anii '90 s-a transferat circa 30% din capitalul companiilor româneşti de la Stat către circa 15 milioane de cetăţeni majori ai României.

Cuvântul vine de la cupoanele care dădeau dreptul la transferul de acţiuni de la unul dintre cele cinci FPP -uri, înfiinţate în acest scop, la viitorii acţionari mari sau mici, care au fost mai întâi „cuponarzi”.

Mihai Iordache este unul dintre maeştrii Cuponiadei.

A fost director la Fondul Proprietăţii Private (FPP) IV Muntenia, predecesorul actualei SIF Muntenia (SIF4). Răspundea acolo de un portofoliu care conţinea pachete de control la peste 1.400 de companii, supuse PPM.
Cunoştea bine pe cele mai valoroase dintre companiile FPP. Ba chiar a contribuit la formarea preţurilor pe piaţa gri a cupoanelor.

Gloria şi decăderea Rasdaq

 „Am plecat prin demisie de la FPP în 1995. Puteam să rămân pe viaţă acolo şi respectiv la SIF, dacă m-aş fi înscris, în 1994, în partidul cel mai influent al vremii”, mărturiseşte veteranul.

După ce a plecat de la FPP, s-a dus consultant la o firmă de construcţii, ca să-şi asigure vechimea în muncă necesară ieşirii la pensie şi ca să poată specula aproape netulburat pe piaţa Rasdaq. Odată ieşit la pensie, în 2000, nu a mai făcut altceva decât să speculeze la Bursă.

A intrat în piaţă cu 20 de milioane de lei vechi (mai puţin de 10.000 de dolari la cursul mediu al anului). O parte din bani îi va fi făcut şi pe piaţa gri a cupoanelor, pe care a funcţionat ca intermediar.

A devenit şi asociat cu 10% la o firmă de brokeraj foarte activă în anii '90, Broser Company, prin care putea specula mai uşor.

Broser Company a avut la un moment dat o cotă de piaţă pe Rasdaq de peste 6,5 % din piaţă şi, din această pondere, „tranzacţiile mele reprezentau peste 40 %, adică 2,8 - 3 % din totalul pieţei. Broser a sucombat la începutul anului 2000, pentru că a fost devalizată de fostul administrator Tănase Victor, ulterior condamnat”, ţine să precizeze Mihai Iordache.

La obştescul sfârşit al firmei Broser va fi contribuit şi epuizarea interesului pentru Rasdaq.

„La un moment dat, prin '96 – '97, aveam în portofoliu între 150 şi 250 de titluri. Rapoartele brokerului aveau zeci de pagini. „Portofoliu” nu este un termen potrivit, pentru că majoritatea acţiunilor erau destinate speculaţiilor intra – day sau intra – week. Învârteam banii şi de trei ori pe zi. Erau şi unele acţiuni pe care eram cumpărător absolut. Cumpăram, formam un pachet mai mare şi nu mai vindeam decât atunci când compania se privatiza complet. Unele nu mai există acum”, mărturiseşte maestrul Cuponiadei.

S-a întâmplat să iasă la pensie, în 2000, cam în aceeaşi perioadă în care fenomenul Rasdaq,  respectiv Cuponiada şi-au pierdut străluncirea.

„Când s-a terminat Rasdaq-ul m-am dus pe Bursă, care însă nu avea circulatie la început, nu erau prea multe acţiuni lichide. Cumpărasem SIF-uri, BRD, Banca Transilvania (TLV).  Apoi, după marea cădere din 2008, nu m-am mai ocupat decât de Bursă”, mărturiseşte Mihai Iordache.

Mihai Iordache a pierdut mult din valoarea portofoliului său în primii ani ai crizei.

„A fost o pierdere de câştig potenţial. Aveam un portofoliu de până-n 30 de titluri, în valoare de circa 3,5 milioane de lei noi. Acum este de până într-un milion de lei, cu multe acţiuni TLV, SIF-uri, BRD, Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Biofarm Bucureşti (BIO) . Am luat de curiozitate şi Electrica (EL)”.

Maestrul Cuponiadei mai are şi „nişte acţiuni la Sanevit, nici nu mai ştiu câte”. Sanevit este încă subiectul uneia dintre cele mai scandaloase poveşti de piaţă, compania ajungând un mare eşec, dewşi fusese o mare promisiune, a unei fabrici de seringi de unică folosinţă.

“Abia acum pot să spun că sunt investitor de portofoliu. Intru în piaţă o dată, de două ori pe săptămână, mai mult ca să mă menţin în formă... V-am spus de ce”, mărturiseşte Mihai Iordache.

Cuponiada

„Cupoanele emise în baza legii 85 / 1991 erau titluri la purtător (distribuite milioanelor de cetăţeni majori ai României din acea vreme, în cadrul PPM, n.r.). Ele serveau la plata a 30 % din acţiuni aflate în administrarea FPP, după ce PAS (asociaţia salariaţilor şi a conducerii) cumpăra 70 % de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS). Au căpătat o valoare oficială în februarie 1993, odată cu începerea programului de privatizare către PAS,  prin metoda MEBO”, îşi aminteşte Mihai Iordache.

Prima evaluare oficială a certificatelor „a fost făcută pe baza activului net al FPP-urilor şi a avut valoarea de 165,000 lei. Această valoare se recalcula periodic şi a avut ultima valoare oficială de 875.000 lei, potrivit fostului director al FPP Muntenia”, continuă veteranul pieţei.

În 1994, ca urmare a inflaţiei „şi a unor decrete de reevaluare a activelor, valoarea cuponului urma să devină circa 685.000 lei. Atunci guvernul Văcăroiu a obţinut de la Parlament schimbarea legii privatizării, înlocuind vechile certificate la purtător cu certificate nominative, cu valoarea de 975.000 lei, iar vechile cupoane la purtător au primit valoarea de 25.000 lei. Atunci s-a vorbit despre „milionul lui Văcăroiu”, continuă maestrul Cuponiadei.

„Vechile cupoane ale lui Severin (Adrian Severin, fost ministru al  pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul între 1990 şi 1991, n.r.), se vindeau în târg cu 12.000 - 15.000 de lei vechi în 1993, crescând apoi spre 25.000 şi uneori şi peste, când cererea devenise mai mare. Pentru ca marii deţinători de certificate să nu piardă banii, s-a decis ca modificarea să se producă la 1 septembrie 1995, după ce se termină distribuirea cupoanelor nominative”, spune Mihai Iordache.

În anii 1992-1995, ca urmare a acestui „proces de privatizare în masă” (PPM), la cele cinci FPP -uri veneau cu zecile directorii şi alţi reprezentanţi ai asociaţiilor de salariaţi ai companiilor scoase la vânzare, ca şi oamenii de afaceri aflaţi pe val în anii '90 interesaţi de achiziţii. De la FPP-uri doreau pachetele de 30% deţinute de acestea la companiile cumpărate de la FPS.

„M-am implicat în precesul de schimb al certificatelor între FPP-uri, în primul rând pentru a fluidiza procesul, care stagna când s-a trecut la societăţile mijlocii. La societăţile mari şi mijlocii se utiliza numai cuponul specific FPP-ului unde societatea era arondată”, spune Mihai Iordache.

Maestrul Cuponiadei a organizat atunci „un fel de bancă de certificate, care a funcţionat foarte bine. Peste 75 % din societăţile pentru care am lucrat nu au plătit nimic. Din această cauză am şi fost ameninţat de către Vântu (Sorin Ovidiu Vântu, foarte activ pe piaţa gri, inclusiv prin casa de brokeraj Gelsor, n.r.). Zicea că îi stric piaţa. Am explicat metoda şi altora, astfel că şi la Craiova şi la Brasov (la FPP II, respectiv FPP III, n.r.), au fost organizate centre de schimb cu care am colaborat”, spune Iordache.

„Pentru acest serviciu am primit şi bani, în special de la unele firme de comerţ exterior, sau de la firme foarte mari. Primul client a fost Rompetrol, dar şi CCCF (Compania de Construcţii Căi Ferate, n.r.). Dinu Patriciu a plătit schimbul pentru nişte firme de care era interesat şi unde a finanţat PAS-ul să se privatizeze, după care a cumpărat acţiunile de la salariaţi”, mărturiseşte veteranul Cuponiadei.

Mihai Iordache facilita transferul de cupoane ale FPP IV, necesare celor care doreau obţinerea pachetelor de  30% deţinute de acest Fond, la schimb cu cupoane de la celelalte FPP -uri. În joc intrau şi marii intermediari ai pieţei gri, printre care şi Alexandru Stadion, celebru intermediar de cupoane pe vremea aceea.

„Am achiziţionat şi eu certificate, pe care le-am utilizat la PPM, dar niciodată direct, ci prin Alexandru Stadion, care primea un commision, atunci când cumpăra sau vindea pentru mine”, spune Iordache.

Cunoştinţele lui Iordache legate de companiile scoase la privatizare erau preţioase pentru Stadion. „Ce fac dom'le, stau pe bani sau stau pe hârtii? Asta era întrebarea lui Stadion. Măi - îi răspundeam, întotdeauna trebuie să stai şi pe bani şi pe hârtii. Când scade preţul să ai cu ce să cumperi”, îşi aminteşte veteranul pieţei.

Legislaţia privatizării a încurajat dezvoltarea unei pieţe gri a cupoanelor, la fel cum, mai recent, nelistarea la timp a Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti a încurajat piaţa gri a acţiunilor FP.  

Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) scotea periodic la vânzare, tranşe de câteva zeci de companii, pachetele majoritare de acţiuni ale acestora.

Cumpărătorii de companii luau pe bani pachetele majoritare de la FPS. Ca să ia restul, veneau la FPP -uri, aducând mii de cupoane, cumpărate cu mare discount de pe piaţa gri.

De aceea, cursul cupoanelor varia în funcţie de apariţia listelor lFPS.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO