Jocul virtual „Pokémon Go”, victima unui atac mondial al serverelor sale

Popularul joc virtual 'Pokémon Go' a prezentat probleme de acces pentru utilizatorii săi din întreaga lume din cauza cyber-atacului unui grup de 'hackeri' autonumit OurMine, potrivit site-ului de ştiri CNET.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 10:41
Jocul virtual

Grupul OurMine a atacat serverele la sfârşitul săptămânii trecute, împiedicând accesul la această aplicaţie DDoS.

Potrivit Techcrunch, grupul de hackeri a asigurat că nu va înceta atacurile până când responsabilii Pokémon Go nu vor intra în contact cu ei. În acest weekend jocul a avut un comportament neregulat. Potrivit CNET, în unele cazuri problemele au apărut la începutul sesiunii, mai degrabă la dispozitivele iOS decât Android, deşi ambele platforme au fost afectate.

Grupul OurMine a devenit cunoscut în întreaga lume după ce a atacat conturile de Twitter ale unor personalităţi din lumea high-tech şi ale unor celebrităţi. Ultimele conturi sparte au fost cele ale lui Jack Dorsey, preşedintele executiv al Twitter, şi Sundar Pichai, preşedintele executiv al Google.

Un membru anonim al OurMine a declarat că atacul reprezintă un semnal de alarmă la adresa acestei aplicaţii care ar putea cădea victimă şi altor cyber-atacuri. ‘Nu vrem ca serverele să sufere şi alte atacuri, noi putem să le protejăm’, a spus sursa. Prin această modalitate, grupul doreşte să-şi facă reclamă.

Problema companiei americane Niantic ce a dezvoltat jocul care a ajuns oficial în 26 de ţări este însă mai mare. OurMine nu este singurul grup care a atacat această aplicaţie; un alt grup intitulat Poodle Corp a asigurat prin reţelele de socializare că a produs probleme serverelor companiei, astfel încât popularii Pokemoni să nu poată fi prinşi.

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea şi capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viaţa reală. Practic, utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locaţii în viaţa reală unde pot descoperi, captura sau lupta cu pokemonii. Jocul în sine este gratuit însă utilizatorul este stimulat să facă apel la buzunar dacă vrea să adauge anumite funcţii suplimentare, de exemplu pentru a cumpăra alimente pentru hrana monştrilor capturaţi.

Jocul se încadrează în aşa-numitul gen ”realitate augmentată”: jucătorii au posibilitatea de a prinde, antrena şi chiar de a lupta cu personajele fictive numite Pokemon, care, prin intermediul dispozitivelor mobile, ”apar” în lumea reală. Pentru a crea acest efect, este nevoie de un telefon sau tabletă care să poată rula un soft GPS şi care, de preferat, conţine o cameră video.

În momentul descărcării jocului, utilizatorii îşi creează un aşa-numit ”avatar”, pe care îl pot personaliza după cum doresc. Odată realizat, acesta apare alături de jucător pe harta virtuală a locului în care se află. În diverse puncte de pe hartă, cei de la Niantic au aşezat PokeStops şi săli de sport Pokemon, unde posibilităţile de interacţiune cu Pokemonii sunt mult mai complexe. Acestea sunt amplasate, de regulă, în jurul unor repere precum opere de artă expuse public, locuri cu însemnătate istorică şi alte puncte de interes.

Când jucătorul care se deplasează în lumea reală întâlneşte, în cea virtuală, un Pokemon, îl poate vizualiza atât prin intermediul camerei video, efectul fiind unul realist, cât şi pe un fundal creat artificial. În cazul în care jucătorul descoperă în jurul său un Pokemon sălbatic, fără ”stăpân”, are posibilitatea să-l captureze. Pentru aceasta este folosită o minge specială, Poke Ball, care trebuie aruncată cu precizie în direcţia personajului fictiv. Dacă totul decurge corect, utilizatorul este răsplătit cu ”bomboane” şi ”praf de stele”, pe care le va folosi pentru a dezvolta abilităţile Pokemonilor. Scopul jocului este de a captura şi dezvolta toate cele 151 de tipuri de Pokemon.

Încă de la lansare, Pokémon Go a avut probleme cu serverele sale din cauza creşterii solicitărilor şi a numărului mare de jucători care s-au alăturat acestei tendinţe cunoscută drept ‘pokemania’.

Aplicaţia, dezvoltată de Niantic Inc, start-up intern al Google-Alphabet, împreună cu Nintendo Co Ltd şi Pokémon Company International, a fost lansată la 7 iulie, iniţial doar în Statele Unite, Noua Zeelandă şi Australia. În mai puţin de o săptămână de la acea dată, a devenit una dintre aplicaţiile cele mai descărcate de pe Android Magazin Play. Pokémon GO are mai multe facilităţidecât Tinder, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe acest joc decât pe WhatsApp, Instagram, Snapchat sau Facebook Messenger.

Numele de Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă ”monştrii de buzunar”.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Ce a spus Putin în discursul de Anul Nou
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în "victoria" sa în Ucraina, la aproape patru ani de la începerea ofensivei, a consemnat AFP....
O prietenie controversată. Mega-proiecte făcute de companii din China în Serbia, contracte fără licitaţii şi sub incidenţa riscurilor de corupţie (analiză)
O prietenie controversată. Mega-proiecte făcute de companii din China în Serbia, contracte fără licitaţii şi sub incidenţa ...
Serbia construieşte cele mai ambiţioase proiecte, de la Expo 2027 la metroul din Belgrad, cu contracte atribuite companiilor ...
Banca Transilvania a depăşit opt milioane de carduri în portofoliu, în 2025
Banca Transilvania a depăşit opt milioane de carduri în portofoliu, în 2025
Banca Transilvania (BT) a depăşit borna de opt milioane de carduri în portofoliu, iar 70% dintre acestea sunt inclusiv ...
OUG pentru muncitorii non-UE riscă să concentreze piaţa şi să afecteze mii de firme şi lucrători  – Asociaţia Agenţiilor de Recrutare Internaţională
OUG pentru muncitorii non-UE riscă să concentreze piaţa şi să afecteze mii de firme şi lucrători – Asociaţia ...
Condiţiile introduse prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind încadrarea în muncă a lucrătorilor străini, ...