Joe Biden îl menține pe Jerome Powell în fruntea Federal Reserve

Actualul preşedinte al Federal Reserve (Fed), Jerome Powell, a fost nominalizat luni pentru un al doilea mandat de patru ani în fruntea celei mai puternice bănci centrale a lumii, de către preşedintele SUA, Joe Biden, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 nov. 2021, 16:45
Joe Biden îl menține pe Jerome Powell în fruntea Federal Reserve

Lael Brainard, membru în Consiliul de Administraţie al Federal Reserve şi celălalt candidat serios la postul de preşedinte, a fost nominalizat pentru postul de vicepreşedinte, a precizat Casa Albă.

„Chiar dacă mai sunt multe de făcut, în ultimele zece luni am făcut progrese remarcabile în readucerea americanilor la muncă şi repornirea economiei noastre. Acest succes este o dovadă a agendei economice pe care am urmat-o şi a acţiunile decisive adoptate de Federal Reserve”, a declarat Joe Biden.

În vârstă de 68 de ani, Jerome Powell va avea nevoie să fie confirmat de Senatul SUA, care în prezent este controlat de Partidul Democrat, din care face parte şi preşedintele Joe Biden, dar care este puternic divizat. Decizia lui Biden de a continua cu Jerome Powell, un republican moderat numit în poziţia de şef al Fed de Donald Trump, este o continuare a unei politici bipartizane cu privire la ocuparea poziţiei de preşedinte al Fed iar mai mulţi senatori republicani şi-au exprimat deja sprijinul pentru Jerome Powell, în pofida relaţiei agitate a acestuia din urmă cu Donald Trump.

Jerome Powell este de profesie avocat şi între 1997 şi 2005 a fost partener la fondul american de investiţii Carlyle. Powell este şi unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi ai Fed. Cu prilejul audierilor pentru confirmarea sa, în 2018, acesta a dezvăluit că deţine o avere cuprinsă între 18 şi 55 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...