Joe Frazier a fost înmormântat la Philadelphia. Muhammad Ali şi Don King au participat la ceremonie

Fostul campion mondial la categoria grea, americanul Joe Frazier, care a murit la 67 de ani din cauza unui cancer la ficat, a fost înmormântat luni, la Philadelphia, în prezenţa unor nume mari din box între care şi Muhammad Ali.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 11:36

Pe lângă Ali, marele rival al lui Frazier, la ceremonia de înmormântare au fost prezenţi şi fostul campion mondial al greilor Larry Holmes şi promotorul Don King.

Reverendul Jesse Jackson l-a elogiat pe Frazier, cerând celor prezenţi să se ridice şi să-şi „arate dragostea” pentru omul cunoscut în lumea boxului ca „Smokin Joe”.

Îmbrăcat într-un costum de culoare închisă şi cu ochelari, Muhammad Ali, care suferă de Parkinson din 1984, a avut nevoie de sprijin pentru a urca şi coborî scările bisericii.

Joseph William Frazier, alias „Smokin’ Joe”, a fost primul pugilist care l-a trimis la podea pe Muhammad Ali la „meciul secolului” din1971.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...