Judecător către un avocat Apple: Dacă nu fumezi crack, ştii că nu poţi audia atâţia martori în 4 ore

 Judecătorul care prezidează procesul din SUA dintre Apple şi Samsung şi-a pierdut cumpătul joi, când unul dintre avocaţii companiei americane a prezentat o listă de 75 de pagini cu martori care ar trebui audiaţi în numai 4 ore, magistratul sugerând, ironic, că acesta fumează crack.
Economica.net - vin, 17 aug. 2012, 13:25
Judecător către un avocat Apple: Dacă nu fumezi crack, ştii că nu poţi audia atâţia martori în 4 ore

„Nu am să mă agit încercând să obţin 75 de pagini de semnături de la oameni care nu vor depune mărturie (…) 75 de pagini! 75 de pagini! Vrei să emit un ordin pe 75 de pagini, când dacă nu fumezi crack ştii că toţi aceşti martori nu vor fi chemaţi din moment ce mai aveţi mai puţin de patru ore”, a exclamat judecătorul Lucy Koh de la tribunalul federal din San Jose, unde cei doi giganţi ai industriei IT se acuză reciproc de copierea smartphone-urilor şi tabletelor şi încălcarea a diverse brevete de invenţie.

„Onorată instanţă, vă asigur că nu fumez crack”, a replicat sec avocatul Apple, Bill Lee, potrivit CNET.com.

Cele două companii încearcă să valorifice cât mai bine puţinele ore de examinare a martorilor care le-au mai rămas. La începutul procesului, fiecare parte a primit câte 25 de ore pentru a-şi prezenta argumentele în faţa juriului.

Samsung mai are o oră şi jumătate, iar Apple şase ore şi jumătate, timp în care a planificat deja audieri cu anumiţi martori aduşi de Samsung şi convocarea unor experţi care să demonteze unele informaţii prezentate de compania sud-coreeană.

Nemulţumită de volumul uriaş de documente adus în instanţă de cele două companii, judecătorul a ameninţat că ar putea reduce timpul disponibil celor două echipe de avocaţi pentru pledoariile finale, stabilite la două ore fiecare.

Koh a mai izbucnit în ultimele zile, nemulţumită de comportamentul „legiunilor de avocaţi” ai Apple şi Samsung. La începutul acestei săptămâni, magistratul le-a spus celor două companii că nu crede nimic din ceea ce spun avocaţii lor, cerând documente în scris. Miercuri, judecătorul s-a plâns că cele două părţi aduc prea multe hârtii, personalul cabinetului său fiind copleşit de volumul uriaş de muncă necesar pentru procesarea documentelor.

„Dacă se va dovedi că am parcurs aceste 75 de pagini pentru martori care nu vor fi chemaţi, mă voi gândi la o taxă potrivită faptei”, a avertizat Koh.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...