Julian Assange a fost inculpat în Statele Unite (WikiLeaks)

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care a publicat în 2010 numeroase documente secrete americane, a fost inculpat în Statele Unite, a anunţat WikiLeaks joi seara, transmit AFP şi dpa.
Economica.net - vin, 16 nov. 2018, 06:57
Julian Assange a fost inculpat în Statele Unite (WikiLeaks)

Procurorii au dezvăluit din greşeală, în cadrul altui dosar, existenţa acestei inculpări care ar fi trebuit să fie secretă, a indicat organizaţia.

Natura exactă a capetelor de acuzare reţinute contra lui Assange nu este cunoscută pentru moment.

„(…) Departamentul american al Justiţiei dezvăluie ‘accidental’ existenţa unor capete de acuzare secrete (sau planuri de asemenea capete de acuzare) împotriva directorului WikiLeaks, Julian Assange, în ceea ce pare a fi o eroare de copiere de date într-un alt dosar instrumentat în districtul est al Virginiei”, a postat WikiLeaks pe Twitter.

Australianul de 47 de ani locuieşte în ambasada Ecuadorului la Londra din 2012.

Assange s-a mutat aici după ce a încălcat termenii eliberării pe cauţiune într-un dosar de agresiune sexuală în care fusese inculpat în Suedia. Întrucât nu există tratat de extrădare între Marea Britanie şi Ecuador, el nu poate fi arestat în interiorul ambasadei.

Autorităţile suedeze au renunţat la investigaţie, dar Julian Assange crede că va fi extrădat în SUA pentru a fi interogat în legătură cu activităţile sale de la WikiLeaks dacă părăseşte clădirea ambasadei Ecuadorului.

El se teme că ar putea fi pus sub acuzare în legătură cu informaţiile dezvăluite de WikiLeaks privind posibile crime americane de război în Irak şi în Afganistan, precum şi a mai multor telegrame diplomatice americane.

Site-ul său a publicat şi e-mailuri piratate din timpul campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton, ceea ce, susţin unii, a contribuit la eşecul ei în alegeri.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...