Jumătate dintre tinerii adulţi din Europa locuiesc cu părinţii lor – studiu

Aproape jumătate dintre tinerii adulţi din Europa trăiesc cu părinţii lor, indicând un nivel record de dependenţă, cu implicaţii sociale şi demografice sumbre pentru continent, sugerează noi date, preluate de The Guardian.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 09:09
Jumătate dintre tinerii adulţi din Europa locuiesc cu părinţii lor - studiu

Marţi, unul dintre cele mai cuprinzătoare studii sociale, realizat în 28 de ţări europene, a indicat că procentul de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani care locuiesc încă cu părinţii lor a crescut la 48% ( 36,7 de milioane) până în 2011, în tandem cu nivelurile de privaţiuni şi şomaj, care s-au accentuat pe parcursul a cinci ani de criză economică.

Potrivit datelor agenţiei UE Eurofound, obţinute de The Guardian, puţine ţări sunt imune la acest fenomen care nu afectează doar ţările mediteraneene împovărate de datorii. Cifrele indică creşteri importante ale numărului de tineri de peste 20 de ani care locuiesc cu părinţii în ţări precum Suedia, Danemarca, Franţa, Belgia şi Austria. În Italia, aproape patru cincimi (79 %) dintre adulţii tineri locuiesc alături de părinţi.

Cu toate acestea, ţări precum Germania, Olanda, Irlanda şi Marea Britanie au înregistrat în aceeaşi perioadă scăderi ale numărului de tineri aflaţi în această situaţie, iar în Marea Britanie numărul acestora a scăzut de la 30% la 26%.

Potrivit The Guardian, aceste date subliniază situaţia dificilă a ‘Generaţiei Y’, mai bine educată decât cea a strămoşilor săi, însă condamnată la perspective mai sumbre decât generaţia părinţilor.

În plus, fenomenul tot mai accentuat al adulţilor care trăiesc alături de părinţi a generat temeri cu privire ratele natalităţii şi la cele demografice într-un continent aflat în curs de îmbătrânire.

Tendinţa de dependenţă de părinţi, susţin autorii studiului, nu poate fi explicată doar prin creşterea numărului de persoane care studiază pentru o perioadă mai mare a vieţii, în condiţiile în care milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 de ani trăiesc în aceeaşi casă cu părinţii.

Pentru femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, această cifră a crescut cu cinci puncte procentuale ajungând la 26%, în timp ce proporţia de bărbaţi este în creştere cu trei puncte procentuale la 34%. Chiar şi printre cei care au un loc de muncă, cifra totală a crescut cu un punct procentual până la la 34%.

Cercetarea Eurofound constată, de asemenea, că 49% dintre toţi adulţii tineri din Europa trăiesc în case care se confruntă cu privaţiuni. În 2011, 27% dintre tinerii adulţi se confruntau cu un ‘nivel mediu’ de privaţiuni, adică nu puteau înlocui mobilierul uzat, nu-şi puteau invita prietenii în vizită şi nu-şi puteau permite un concediu anual.

Pe de altă parte, peste o cincime (22%) se confruntă cu ‘privaţiuni grave’ şi au dificultăţi în a-şi încălzi casa sau a-şi cumpăra haine noi – o cifră în creştere cu şase puncte procentuale din 2007.

Te-ar mai putea interesa și
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. Măsura va intra în vigoare începând chiar de mâine, 17 aprilie 2026,......
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării acestora, act care reprezintă o sfidare la adresa românilor
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării ...
Partidul Social Democrat a anunţat joi că se opune demersurilor iniţiate de premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Oana ...
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Interagroaliment, una din principalele firme ale Grup Șerban Holding, a cerut intrarea in insolvență, a anunțat compania ...
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere cu prilejul unei vizite în Camerun, în contextul în care în multe ...