Juncker: Încălcările statului de drept în interiorul UE nu vor fi o problemă pe termen lung

Încălcările statului de drept în ţări membre ale Uniunii Europene nu vor fi o problemă pe termen lung, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu publicat luni de cotidianul polonez Rzeczpospolita, transmite dpa.
Economica.net - mar, 30 apr. 2019, 06:34
Juncker: Încălcările statului de drept în interiorul UE nu vor fi o problemă pe termen lung

Juncker a spus că unele state se implică ”în anumite jocuri şi încălcări ale regulilor”, adăugând că pe termen lung nu vede ameninţat statul de drept în ţările membre respective.

Şeful executivului comunitar a adăugat că în special ţările din fostul bloc comunist vor avea nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la regulile statului de drept care sunt parte integrantă a statutului de membru al Uniunii Europene.

Anterior în cursul acestei luni, Comisia Europeană a lansat o nouă procedură de infringement contra Poloniei în legătură cu reformele din justiţie iniţiate în 2017, autorităţile de la Varşovia având la dispoziţie două luni pentru a răspunde temerilor executivului UE.

În 2018, Parlamentul European a solicitat activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona în cazul Ungariei, unde premierul Viktor Orban vizează transformarea ţării sale într-o ”democraţie iliberală”. Totuşi, procedura a avansat foarte lent până în prezent.

O procedură juridică a UE a făcut de asemenea obiectul mai multor dezbateri consacrate situaţiei din România. Bruxellesul a emis un avertisment către această ţară, precizând că ar putea adopta măsuri punitive dacă nu se va da curs recomandărilor Comisiei Europene, în special în privinţa combaterii corupţiei, menţionează dpa.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...