Jurnaliştii, scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii şi drepturi de autor – Comisia de buget din Camera Deputaţilor

Comisia de buget-finanţe de la Cameră a dat marţi raport suplimentar de admitere unei propuneri legislative pentru completarea Codului fiscal, potrivit căreia jurnaliştii şi tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune să fie scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor şi din drepturile de proprietate intelectuală, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 03 dec. 2019, 12:43
Jurnaliştii, scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii şi drepturi de autor - Comisia de buget din Camera Deputaţilor

Proiectul prevede ca la articolul 7 să fie introdusă definiţia activităţii de jurnalism ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”.

Potrivit proiectului, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin (1) – (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

Actul normativ a mai fost pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, cu raport de respingere, dar a fost retrimis pentru raport suplimentar Comisiei de buget.

Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate proiectul, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...