Justiția americană a menținut la apel sentința de condamnare pe viață a lui El Chapo Guzman

Apelul narcotraficantului mexican Joaquin Guzman (foto), alias El Chapo, condamnat în iulie 2019 la New York la închisoare pe viaţă pentru rolul său în conducerea cartelului Sinaloa, a fost respins în Statele Unite, a anunţat Biroul procurorului federal din Brooklyn (New York), potrivit AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 ian. 2022, 21:29
Justiția americană a menținut la apel sentința de condamnare pe viață a lui El Chapo Guzman

Într-o decizie judiciară de 44 de pagini, datată marţi, judecătorul Jon Newman consideră că cele zece argumente prezentate de El Chapo trebuie să fie respinse, iar condamnarea sa confirmată.

Considerat la vremea sa cel mai puternic traficant de droguri din lume, Joaquin Guzman fusese găsit vinovat în 2019 pentru un vast trafic de droguri între Mexic şi SUA, precum şi pentru utilizarea ilegală a unei arme de foc şi spălare de bani.

El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, căreia i s-a adăugat o pedeapsă simbolică de 30 de ani de închisoare suplimentari pentru folosirea de arme automate.

În prezent în vârstă de 64 de ani, El Chapo a fost acuzat că a transportat în SUA cel puţin 1.200 de tone de cocaină pe parcursul a 25 de ani.

În timpul procesului, acuzarea a demonstrat că El Chapo a comandat sau a comis el însuşi asasinarea a cel puţin 26 de persoane, de multe ori acestea fiind întâi torturate. Victimele au fost informatori, traficanţi din organizaţii rivale, poliţişti şi colaboratori, chiar membri ai propriei familii.

Cunoscut şi pentru evadarea sa spectaculoasă dintr-o închisoare mexicană, printr-un tunel, în 2015, El Chapo este deţinut în închisoarea de înaltă securitate Florence, din statul Colorado (vestul SUA).

Te-ar mai putea interesa și
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie 2026
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie ...
Curs BNR - Euro a crescut marţi, 15 septembrie 2026, până la 5,2636 lei/euro, faţă de 5,2567 lei/euro, nivelul atins în şedinţa precedentă, la referinţa anunţată de Banca Naţională a......
Cum a devenit noua rafinărie a celui mai bogat african un furnizor cheie de carburant pentru Europa
Cum a devenit noua rafinărie a celui mai bogat african un furnizor cheie de carburant pentru Europa
Rafinăria de petrol Dangote din Nigeria, controlată de Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa, a devenit un furnizor ...
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a prelungit până la 2 octombrie 2026 termenul ...
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță lansarea în etapă de testare a aplicației ...