Kaufland deschide un magazin nou în Bragadiru, al 188-lea din rețeaua sa din România

Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al doilea magazin din orașul Bragadiru, județul Ilfov, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mie, 29 ian. 2025, 18:55
Kaufland deschide un magazin nou în Bragadiru, al 188-lea din rețeaua sa din România

Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 188 de hipermarketuri și creează 70 de noi locuri de muncă.
Noul magazin Kaufland se află pe strada Șoseaua Alexandriei 182-186 și are o suprafață totală de aproximativ 6.300 mp, dintre care peste 3.300 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare.

Magazinul va fi deschis pentru public începând de joi, 30 ianuarie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-20:00 duminica.

Noul hipermarket oferă o varietate de produse pentru toate gusturile și dispune de un raion de legume și fructe, vitrină cu servire asistată cu o lungime de peste 21 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Oferta magazinului este completată de punctul Grill, de unde clienții pot achiziționa preparate calde precum pui rotisat (condimentat sau cu usturoi), pulpe de pui rotisate, crispy de pui, nuggets, cartofi prăjiți, mici, ceafă de porc, cârnați thüringer, precum și băuturi răcoritoare și diverse sosuri.

Noul Kaufland este echipat cu 16 case de marcat, dintre care 6 convenționale și 10 case express, de tip self check-out. Mai mult, clienții pot folosi serviciul K-Scan pentru a scana produsele pe măsură ce le adaugă în coș, finalizând plata la casa de marcat.

Parcarea are o capacitate totală de aproximativ 250 de locuri, dintre care 10 sunt dedicate persoanelor cu dizabilități, 10 sunt destinate părinților, iar trei locuri sunt alocate stației de încărcare a mașinilor electrice. Pentru cei care folosesc bicicleta, magazinul pune la dispoziție 2 rastele, fiecare având capacitatea de patru locuri.

Galeria comercială include mai mulți parteneri, precum TOGO Brunch & Coffee, care oferă cafea și produse de patiserie, magazinul eSushi, specializat în sushi, salate și dulciuri japoneze, Cofetăria Blue, GSM Home cu telefoane și accesorii GSM, magazinul de optică Premier Clinic, magazinul Good2go (ziare, reviste, tabac) și farmacia Dr. Max.

În primăvară, hipermarketul va transforma 1.600 mp din spațiul verde din incinta magazinului într-o mini-pădure urbană. În colaborare cu Asociația Plantăm Fapte Bune și cu sprijinul angajaților Kaufland, sute de puieți din diverse specii vor fi plantați, marcând un nou pas în angajamentul companiei față de mediu.

Totodată, noul magazin Kaufland din Bragadiru integrează și sisteme de colectare separată, precum:
• În interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare self-service, prevăzut cu patru guri de colectare, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot aduce aici PET-uri, sticle și doze de metal (cu volum de până la 3 litri), garanția de 0,50  de lei fiind restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.

• În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 188 de magazine în România.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineaţă, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale......
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Un report de peste 45,12 milioane de lei (peste 8,61 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, duminică ...
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan se pregăteşte să devină prima ţară din Asia Centrală care introduce în sistemul său de transport taxiuri ...
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât să rămânem competitivi
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât ...
Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale ale mărcii Dacia pentru prima jumătate a lui 2026, Frank Marotte, directorul ...