Kelemen: Problema anticipatelor şi a comasării alegerilor rămâne deschisă până la motivarea CC

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în şedinţa coaliţiei s-a decis ca până în momentul primirii motivării CC pe tema comasării alegerilor să nu se intre în nicio speculaţie, spunând că problema alegerilor anticipate şi cea a comasării nu se închid până nu se primeşte motivarea, informează MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 12:00

Kelemen Hunor a declarat că este nevoie de cunoaşterea precizărilor din motivarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor pentru a se putea lua cele mai bune decizii, fiind neclar dacă întreaga lege a fost declarată neconstituţională sau doar anumite puncte.

În şedinţa coaliţiei am luat o singură decizie: că până când primim motivarea Curţii Constituţionale nu intrăm în nicio speculaţie şi nu luăm nicio decizie pentru că trebuie să cunoaştem foarte exact ce cuprinde motivarea. În acest moment nu ştim dacă toată legea a fost declarată neconstituţională sau doar anumite puncte. În momentul când vom vedea motivarea, vom şti ce este de făcut. Problema anticipatelor nu se închide, nu se închide nici comasarea până nu vedem motivarea de joi a Curţii Constituţionale. Orice variantă rămâne în discuţie până atunci„, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, în cazul în care toată legea privind comasarea alegerilor a fost declarată neconstituţională, „atunci pică toată legea”.

Dacă doar anumite puncte sau articole au fost declarate neconstituţionale, atunci Parlamentul are obligaţia de a le modifica potrivit deciziei Curţii. S-ar putea să fie doar o decizie legată de prelungirea mandatelor sau incompatibilităţile care au fost prevăzute în lege sau data alegerilor. În acest moment, o decizie responsabilă putem lua doar când cunoaştem exact motivarea CC. Poate joi, poate mai târziu ne vom întâlni şi vom discuta ce este de făcut„, a afirmat Kelemen.

Întrebat dacă în şedinţa Prezidiului UDMR de marţi problema anticipatelor va fi abordată, el a precizat că în şedinţă va fi analizată situaţia politică, fără a putea anticipa şi alte discuţii.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că „nu se pune problema alegerilor anticipate” şi că niciuna dintre formaţiunile care fac parte din coaliţie nu doreşte acest lucru.

Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.

Te-ar mai putea interesa și
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, după o vizită pe şantierul Centrului de Arşi din Târgu Mureş, că această unitate se află în etapa finală de construcţie şi ”se......
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
O alertă cu bombă a fost declanşată, sâmbătă, la frontiera de nord a Republicii Moldova, după ce autorităţile au ...
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere a lui Gaddafi în 2011
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere ...
Muzeul Naţional al Libiei, cunoscut anterior sub denumirea As-Saraya Al-Hamra sau Castelul Roşu, s-a redeschis la Tripoli, ...
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului ...