Preşedinte Ucraina: Nu vom negocia cu rebelii până când aceştia nu vor depune armele

Guvernul ucrainean nu va negocia cu rebelii până când aceştia nu vor depune armele, a declarat ministrul ucrainean al apărării Valeri Gheletei, citat marţi de pagina de internet a ministerului său, potrivit France Presse.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 09:46
Preşedinte Ucraina: Nu vom negocia cu rebelii până când aceştia nu vor depune armele

‘Nu va mai fi un armistiţiu unilateral’ (ca acel care a expirat la 30 iunie) din partea forţelor ucrainene angajate în ‘operaţiunea antiteroristă’ în estul ţării, a afirmat ministrul ucrainean, respingând implicit apelurile europene pentru o revenire la încetarea focului fără condiţii, scrie France Presse.

‘Preşedintele ucrainean a spus clar: orice fel de negocieri vor fi posibile numai după ce insurgenţii vor depune definitiv armele’, a declarat ministrul apărării.

În vizită în Mongolia, şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier a chemat luni Kievul la dialog cu separatiştii pentru a se ajunge la o încetare a focului, în timp ce un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat la Berlin că ‘un armistiţiu bilateral şi fără condiţii intervenind foarte rapid rămâne esenţial’.

Corelarea încetării focului în estul Ucrainei de capitularea rebelilor creează probleme în cadrul negocierilor cu privire la soluţionarea crizei ucrainene, afirmase anterior ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

În opinia Kievului, o încetare a focului necondiţionată, în timp ce insurgenţii controlează parţial frontiera cu Rusia, nu ar consolida decât forţele acestora.

Preşedinţii american Barack Obama şi francez Francois Hollande, care au avut o convorbire telefonică luni, au adoptat un limbaj uşor diferit, făcând apel la omologul lor rus Vladimir Putin ‘să exercite presiuni asupra separatiştilor’ proruşi ‘pentru ca aceştia să accepte dialogul cu autorităţile ucrainene’.

Preşedintele Petro Poroşenko a aprobat planul de eliberare a oraşelor Lugansk şi Doneţk de separatiştii proruşi, a declarat anterior şeful adjunct al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Mihail Koval, fost ministru al apărării.

‘Preşedintele Ucrainei, comandantul suprem al armatei, a adoptat un plan detaliat care prevede toate etapele de eliberare a pământului nostru de acei oameni care destabilizează situaţia’, a spus Koval, indicând că armata încearcă în prezent să blocheze oraşele Lugansk şi Doneţk pentru a nu le permite separatiştilor să fugă.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...