Kiwi Finance a intermediat credite de retail de un miliard de euro în 14 ani

  KIWI Finance, lider al pieţei de brokeraj din România, a acordat anul trecut credite de 562 milioane lei şi a avut o cifră de afaceri de13milioane lei. În 14 ani de activitate, KIWI Finance a intermediat credite de 1 miliard de euro, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Chiar dacă 77% din creditele acordate în 2017 au fost Prima Casă, cel mai rapid ritm de creştere l-au avut creditele ipotecare standard.
Economica.net - lun, 19 feb. 2018, 11:12
Kiwi Finance a intermediat credite de retail de un miliard de euro în 14 ani

KIWI FINANCE a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 13,25 milioane lei, mai mare cu 21% comparativ cu anul anterior şi un volum de credite intermediate de 562 milioane lei, cu 27% mai mare faţă de 2016. De la înfiinţarea companiei până la sfârşitul anului trecut, valoarea creditelor intermediate a depăşit pragul de 1 miliard de euro.

Pentru KIWI Finance, anul trecut a fost cel mai bun din ultimii 9 ani, ne-am atins ţintele pe care ni le-am propus şi am depăşit pragul de 1 miliard de euro credite intermediate de la înfiinţarea companiei,”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Din totalul creditelor intermediate anul trecut, 77% au fost credite ipotecare standard, 21% credite de nevoi personale şi 2% credite Prima Casă. Principalul vector de creştere a fost creditul ipotecar standard, atât ca volum, cu o creştere de 43% faţă de anul anterior, cât şi ca număr de clienţi, cu 26% mai mulţi faţă de 2016. Pe acest segment de credite, KIWI Finance a ajuns la o cotă de piaţă de 7% din total piaţă bancară.

Principalii trei factori care au determinat rezultatele foarte bune de anul trecut au fost cererea mare, pe ambele tipuri de credite care au contribuit majoritar în cifra de afaceri KIWI, ipotecar standard şi de nevoi personale, dobânzile şi costurile bancare ataşate creditelor încă mici şi o piaţă imobiliară stabilă. Politica monetară a fost neschimbată, comparativ cu anul 2016 în care am avut numeroase noutăţi legislative în piaţa bancară, iar efectele politicii fiscale probabil se vor resimţi de-abia în acest an”, a comentat Anca Bidian, CEO KWI Finance.

Dezvoltarea KIWI Finance va continua şi în 2018 pe cele trei direcţii majore prezente în strategia companiei din ultimii trei ani: digitalizarea serviciilor KIWI Finance, dezvoltarea reţelei de reprezentanţi şi francize KIWI şi creşterea performanţei echipei şi a serviciilor oferite clienţilor prin eficientizarea proceselor şi reducerea birocraţiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dragobetele din acest an va fi cel mai scump
Dragobetele din acest an va fi cel mai scump
Dragobete, sărbătoarea iubirii din România, marchează astăzi începutul primăverii. Având loc după Ziua Îndrăgostiților, similară, dar mai cunoscută la nivel internațional, Dragobetele......
Importul de țiței rusesc va fi interzis total și permanent în UE după alegerile din Ungaria
Importul de țiței rusesc va fi interzis total și permanent în UE după alegerile din Ungaria
Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă pentru interzicerea permanentă a importurilor de petrol rusesc pe ...
FOTO Autostrada Transilvania: Se montează grinzi pe lotul Chiribiș – Biharia. „Fantoma” Bechtel încă bântuie șantierul
FOTO Autostrada Transilvania: Se montează grinzi pe lotul Chiribiș – Biharia. „Fantoma” Bechtel încă ...
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă marți imagini cu șantierul lotului Chiribiș - Biharia ...
Scandal în Ungaria – Banca Naţională va ancheta unele tranzacţii cu acţiuni MOL pe baza suspiciunilor de insider trading
Scandal în Ungaria – Banca Naţională va ancheta unele tranzacţii cu acţiuni MOL pe baza suspiciunilor de insider ...
Banca Naţională a Ungariei (NBH) a informat marţi că a demarat o anchetă privind unele tranzacţii cu acţiuni emise ...