Klaus Iohannis a promulgat legea privind pensiile parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.
Economica.net - mie, 23 dec. 2015, 13:04
Klaus Iohannis a promulgat legea privind pensiile parlamentarilor

Pe 15 decembrie, plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat cererea de reexaminare a preşedintelui pe proiectul legii privind pensiile parlamentarilor şi au adoptat proiectul de lege cu amendamente.

Legea prevede că parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

‘Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 – 291 din legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 254 – 257 din legea nr.15/1968 privind Codul Penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi ulterioare’, mai prevede acest act normativ.

Parlamentarii liberali nu au participat la votul pe acest proiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acestei legi în iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...