1EUR = 4.8744 RON | Bucureşti 18 º

News

Klaus Iohannis: O nouă stare de urgență este foarte puțin probabilă. Creșterea pensiilor cu 40% duce la pierderea a trei miliarde euro de la UE

Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o conferință de presă prin care le-a cerit românilor să meargă la vot. Potrivit lui Iohannis, există administrații locale care și-au făcut treaba și au schimbat în bine viață locuitorilor săi, dar și administrații care au eșuat lamentabil. Președintele a atacat legiferarea de catrea Parlament a unor legi populiste și electoraliste care sunt imposibil de aplicat, cu referire la legile de mărire a pensiilor cu 40% și a salariilor profesorilor. El a denunțat iresponsabilitatea PSD și modul cinic al acestuia de a face politică.

23 sep, 2020 | ECONOMICA.net

Despre un nou lockdown

“Este foarte puțin probabil să mai revenim la starea de urgență, disfuncționalitățile au fost majore Între timp am învățat multe, știm cum să gestionăm pandemia, știm să aplicăm restricțiii locale și am toată speranța că vom reuși să stăpânim răspândirea acestei pandemii fără să reintrăm în starea de urgență, care trebuie să rămână ultima soluție și sper să nu mai ajungem acolo”, a declarat președintele.

El a fost întrebat dacă, în contextul creșterii numărului de infectări, există un prag de infectări de la care se impune revenirea la starea de urgență.

„Nu văd motive pentru un așa numit lockdown, pentru o situație în care cetățenii sunt obligați să stea la domiciliu, dar vedem cum numărul de infectări e în creștere. Noi putem stopa răspândirea epidemiei dacă purtăm masca, evităm aglomerările, igiena mâinilor” a mai spus președintele, pe aceeași temă.

România a înregistrat în ultimele 24 de ore un record de noi infectări cu coronavirus, 1.767 de cazuri.

Despre promulgarea legilor creșterii pensiilor și salariilor profesorilor

Președintele a dat de înțeles foarte clar că nu va promulga legile rectificării bugetare, prin care pensiilor vor crește cu 40%. Este de dorit să crească pensiile, să crească salariile profesorilor. Și Guvernul și le dorește. Pensiile au fost deja crescute cu 14%, alocațiile au fost crescute. Suntem în pandemie, suntem în criză economică. Chiar dacă ne dorim că creșterile să între în vigoare trebuie să așteptăm momentul prielnic, care acum nu este. Există discuții extrem de serioase cu membrii Comisie Europene care ne-au avertizat că dacă această rectificare intră în vigoare ni se vor tăia cel puțin trei miliarde de euro pentru că nu vom reuși să ne încadrăm tratatele europene. Plus că ratingul țării va fi retrogradat cu siguranță de agențiile de evaluare financiară.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că înalţi responsabili din Comisia Europeană au avertizat că, dacă rectificarea bugetară aprobată în Parlament va intra în vigoare, României i se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, menţionând că acesta este un scenariu "de groază", deoarece şi ratingul de ţară va fi retrogradat.

"Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuţii extrem de serioase cu înalţi responsabili, nu doresc să nominalizez, din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate. De asemenea, agenţiile de rating cu siguranţă vor schimba ratingul de ţară în mult mai rău, în condiţiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate. Nu mai vorbim de faptul că, pentru aceste cheltuieli, pur şi simplu nu există bani", a spus Iohannis, la conferinţa de presă, întrebat dacă România riscă să aibă fonduri europene suspendate şi agenţiile de rating să retrogradeze ratingul de ţară în urma adoptării rectificării bugetare în Parlament.

Iohannis a menţionat că acest scenariu este unul "de groază".

"Daţi-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde fonduri europene, ratingul de ţară va fi retrogradat şi noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, pentru că la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Este un scenariu pe care l-aş numi de groază", a adăugat şeful statului.

El a menţionat că aceste creşteri ale salariilor profesorilor şi ale punctului de pensie cu 40% vor putea fi făcute doar după ce România iese din această criză economică şi finanţele ţării se stabilizează.

Preşedintele a susţinut că rectificarea bugetară a fost adoptată de majoritatea din Parlament "condusă de un PSD iresponsabil".

Despre introducerea testării obligatorii la intrarea în țară

România ar putea introduce teste obligatorii. Este o măsură care a fost deja introdusă de țări din Uniunea Europeană, vom analiza dacă pentru România este oportună o asmenea decizie, și este posibil să se introducă o formă de control.


Despre închiderea școlilor și trecerea la învățământ exclusiv online

La întrebarea dacă după alegerile locale se vor închide școlile și se va trece la învățământul online, scenariu lansat de președintele PSD Marcel Ciolacu, Iohannis a răspuns că şcolile nu vor fi închise, ci se va trece la învăţământul online timp de câteva zile acolo unde sunt secţii de votare şi a acuzat PSD că se ocupă de "răspândirea unor minciuni în public".

"Nu, acest scenariu nu este posibil. Nu este stilul meu să dau replici prin conferinţa de presă, dar vă daţi seama, dacă liderul PSD trebuie să recurgă la astfel de speculaţii şi minciuni pentru a se face auzit între votanţi, este totuşi un semnal îngrijorător. Nu, şcolile nu se închid, se trece la învăţământ on-line în zilele chiar dinaintea votării şi imediat după votare din motive practice. Înainte de ziua votului pentru a permite pregătirile pentru secţiile de vot, instalarea cabinelor, a circuitelor, a măsurilor sanitare, iar după votare pentru a permite dezinfecţia profundă în spaţiile care au fost folosite. Deci, acolo se trece în on-line unde sunt secţii de votare, după care toată lumea revine la şcoală, aşa cum funcţionează şi în această săptămână. Constat că PSD este nu doar iresponsabil în Parlament, ci se ocupă de împrăştierea unor minciuni în public", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

 

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO