Kristalina Georgieva şi-a consolidat poziţia de favorită în cursa pentru conducerea FMI

Economistul bulgar Kristalina Georgieva şi-a consolidat joi poziţia de favorită în cursa pentru postul de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), după ce fostul ministru de Finanţe al Marii Britanii George Osborne s-a retras din cursă, din lipsă de sprijin, înaintea termenului limită până la care trebuie depuse candidaturile, care expiră vineri, informează Financial Times.
Economica.net - vin, 06 sept. 2019, 10:52
Kristalina Georgieva şi-a consolidat poziţia de favorită în cursa pentru conducerea FMI

În vârstă de 66 de ani, Kristalina Georgieva a lucrat la Comisia Europeană şi cel mai recent a ocupat funcţia de director general al Băncii Mondiale. Kristalina Georgieva a profitat de o recentă decizie a Consiliului director al FMI, care a aprobat eliminarea limitei de vârstă pentru cei care candidează la postul de director general. Potrivit unor prevederi anterioare, Georgieva nu ar fi putut candida, deoarece depăşea limita de vârstă de 65 de ani.

Până acum, Kristalina Georgieva, care este sprijinită de toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii, este singurul candidat care şi-a anunţat în mod public candidatura pentru postul de director general al FMI.

Potrivit unor surse din apropierea procesului de selecţie, nu există semne că ar putea apărea şi alte candidaturi, dar acest lucru nu poate fi exclus, deoarece este posibil să fie avansate nume în secret, fără o declaraţie publică. Cu toate acestea, sursele subliniază că Georgieva are un avantaj clar întrucât în ultimele săptămâni a avut timp să câştige suport din partea marilor capitale ale lumii.

Financial Times susţine că Guvernul de la Londra a vehiculat o posibilă candidatură a lui George Osborne. Însă, la finalul summitului G7 de la Biarritz, la care premierul Boris Johnson nu a reuşit să obţină sprijinul SUA pentru candidatura lui Osborne, Marea Britanie a decis să nu mai piardă capital politic pentru un proiect sortit eşecului. Un apropiat al lui Osborne a spus şi el că şansele unei candidaturi au dispărut în ultimele zile, după ce a devenit clar că SUA au decis să nu îşi irosească eforturile pentru ceea ce ar fi fost o „dispută aprinsă cu europenii”.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

Te-ar mai putea interesa și
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu mai primește energie de la Nuclearelectrica ca urmare a forței majore,......
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...