La munte şi la plajă. 5 destinaţii unde le ai pe amândouă

La munte sau la mare? Aceasta e întrebarea care dă bătăi de cap multor turişti atunci când vine vorba de alegerea unei destinaţii de vacanţă. Dar de ce să nu le aveţi pe amândouă? ECONOMICA.NET vă prezintă câteva idei de vacanţă care împacă gusturile întregii familii. 
Economica.net - D, 02 aug. 2015, 07:36
La munte şi la plajă. 5 destinaţii unde le ai pe amândouă

Muntenegru 

Cu munți înalţi de aproape 2.000 m, Muntenegru oferă turiștilor nemeroase variante pentru drumeții, mai ales dacă alegeți cazarea în stațiunea Budva sau Kotor. Pentru cei care sunt mai comozi, din Budva se poate ajunge la Cetinje, fosta capitală a țării, în circa 45 de minute. De acolo trebuie să tocmiți un taxi până pe muntele Lovcen, cu o înălțime de 1.749 m, din rezervația cu același nume. Sus pe munte, după ce veți urca câteva sute de scări, se află mausoleul lui Petar Petrovic Njegos, considerat unul dintre cei mai mari conducători ai țării, mort la 37 de ani, în 1851. De aici veți avea o vedere spectaculoasă asupra munților, dar și către Golful Kotor. Dacă alegeţi cazare în Budva, vă recomandăm plajele Mogren. O mică plimbare puteţi face şi la plaja de la Sveti Stefan. Din Kotor puteţi urca pe munte, la ceea ce a mai rămas din fortăreaţa lui Sveti Ivan (nr. Sf. Ioan).

Coasta Amalfi, Italia

De la Positano şi până la Salerno, micile orăşele de pe Coasta Amalfi din Italia oferă numeroase posibilităţi de cazare, iar plajele sunt spectaculoase. Pasionaţii de munte au la dispoziţie Poteca Zeilor – Il Sentiero Degli Dei, cu o lungime de 7,8 km, şi de unde se pot admira cele mai frumoase privelişti. 

Cinque Terre, Italia

Să rămânem în Italia, pentru că un alt loc care merită luat în calcul atunci când faceţi planuri de vacanţă este Cinque Terre, alcătuit din cinci mici sate, transformate astăzi în staţiuni cochete : Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore. Zona face parte din patrimoniul UNESCO. Şi aici se pot face drumeţii, pe una dintre cele mai populare poteci, şi anume Sentiero Azzurro. Nu mai puţin bătută de turişti este şi poteca Via dell’Amore, care face legătura între Manarola şi Corniglia. 

Coasta de Azur, Franţa

Avansăm pe harta Europei şi ajungem pe Coasta de Azur. Fie că alegeţi Nisa, Cannes, Antibes sau orice alt orăşel de pe Riviera franceză, şi aici se pot face drumeţii şi mountainbike în Masivul Esterel. Iată AICI un ghid care vă poate ajuta. Şi dacă tot sunteţi pe Coasta de Azur, nu strică să faceţi o plimbare şi în micul oraş medieval Eze, din apropiere de Nisa sau pe plaja de la Villefranche Sur-Mer. În plus, o vizită până în capitala parfumurilor – Grasse este obligatorie. Bine de ştiut este faptul că un bilet pentru mijloacele de transport în comun în Departamentul Les Alpes Maritime costă 1 euro. Spre exemplu, un drum Nisa-Grasse-Nisa vă costă doi euro. Şi merită! 

Mallorca, Spania 

O altă destinaţie unde aveţi parte şi de plaje, dar şi de munte, este Mallorca, cea mai mare insulă spaniolă. Una dintre cele mai frumoase plaje de aici este cea din nordul insulei, la Alcudia, acolo unde apa turquoise se întâlneşte cu nisipul alb şi fin. Iar pentru drumeţii, aveţi de unde alege. Un traseu-maraton, de 135 de km, care se face în opt zile, porneşte din portul Andratx, până în Pollenca. Mai uşoare sau mai dificile, traseele vă vor duce paşii pe locuri de unde veţi avea parte de privelişti fermecătoare. Pentru mai multe trasee, click AICI. Tot aici se pot face şi plimbări de-a lungul coastei. 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...