La Sibiu, carnea asupra căreia există suspiciuni că era de cal a ajuns la o pensiune din municipiu

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu afirmă că peste zece kilograme de carne etichetată ca "vrăbioară de vită" de la firma din Blaj au ajuns, anul trecut, la o pensiune din Sibiu, însă nu se poate spune că produsul era "falsificat".
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 20:43
La Sibiu, carnea asupra căreia există suspiciuni că era de cal a ajuns la o pensiune din municipiu

Reprezentanţii DSVSA Sibiu au transmis, vineri, un comunicat de presă despre care afirmă că este o reacţie la declaraţii ale prefectului judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, potrivit cărora carne de cal, reetichetată ca fiind de vită, a fost vândută către unităţi din Bucureşti şi Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În cursul zilei de joi, inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Sibiu au verificat situaţia de fapt existentă la societatea comercială nominalizată şi au constatat din documentele oficiale că a existat o recepţie de 10,7 kilograme de carne sub denumirea de vrăbioară de vită, de la o unitate din municipiul Blaj, judeţul Alba, cu data de intrare 3 mai 2012, carne care a fost consumată în câteva zile”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, „în această situaţie nu se poate afirma că produsul respectiv a fost falsificat (carne de cal, sub formă de carne de vită) neexistând la acea dată confirmare prin buletin emis de un laborator acreditat”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Sibiu, dr. Ioan Penţea, carnea a fost cumpărată de către o pensiune din municipiul Sibiu şi, neexistând la momentul respectiv suspiciunea vânzării cărnii de cal cu etichetă falsă, nu a fost verificată în acest sens.

Potrivit lui Penţea, achiziţia din luna mai 2012 a fost singura pe care unitatea din Sibiu a făcut-o de la societatea din Blaj.

Specialiştii DSVSA Sibiu au precizat că în judeţ nu sunt autorizate abatoare pentru sacrificarea cailor şi nici nu se comercializează carne sau preparate din cal.

Carnea de cal etichetată drept „vrăbioară de vită” a fost descoperită recent în depozitul din judeţul Ilfov al firmei Ara Meat Center de către inspectorii ANSVSA, care au stabilit că aceasta provine de la un depozit frigorific din Alba şi au dispus retragerea produselor care au fost distribuite către comercianţi.

O parte din carnea de cal etichetată drept carne de vită a fost trimisă de la depozitul din judeţul Ilfov la şapte restaurante şi unităţi de tip fast-food, produsele nemaifiind găsite la aceste unităţi întrucât au fost achiziţionate cantităţi mici, de trei-patru kilograme.

Directorul firmei care deţine depozitul din Ilfov, Georgios Ladopoulos, a spus că nu a ştiut nimic despre natura cărnii pe care a livrat-o şi care era etichetată drept „vrăbioară de vită”.

Ladopoulus a explicat că a avut pe stoc 212 kilograme de vrăbioară, provenite de la firma Ady Salve din Blaj, dintre care o parte a fost livrată către şapte restaurante şi unităţi de tip fast-food.

El a adăugat că, în acest moment, în depozit există pe stoc încă aproximativ 300 de kilograme de carne provenită de la societatea Ady Salve, etichetată drept „antricot şi pulpă de vită”.

Totodată, preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a spus că au fost sesizate Poliţia Ilfov şi Poliţia Alba, pentru a se verifica de unde provine carnea, existând posibilitatea ca aceasta să fi fost adusă ilegal în unitatea de depozitare.

Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat, joi, că reprezentanţii firmei Ady Salve Blaj care ar fi distribuit carne de cal etichetată ca fiind de vită riscă până la şapte ani de închisoare dacă se va dovedi acest lucru.

„Inspectorii DSVSA au făcut un control la societatea Ady Salve Blaj, unde s-a constatat existenţa unei cantităţi de peste 600 kilograme de carne de vită de opt sortimente. În urma verificărilor au fost prelevate probe de la aceste cantităţi. S-a luat măsura sechestrului acestei cantităţi pe perioada verificărilor şi până la momentul în care vor sosi rezultatele de la institutul abilitat”, a spus Feneşer.

El a precizat că firma Ady Salve Blaj a cumpărat diferite cantităţi de carne de la Bucureşti, Botoşani şi Braşov. Carnea achiziţionată era sub formă de pachete mai mari, de vracuri, iar pe acestea era trecută o singură etichetă.

„Ei, în momentul în care au cumpărat, ştiau că nu au voie să o vândă decât angro. Au vândut-o, se pare, en-detail. Legea nu este permisivă, pentru că stipulează ca fiecare pachet de carne să fie etichetat separat. Ei au fabricat nişte etichete, au lipit pe pungile de carne, după care au înstrăinat-o. Se pare că la Bucureşti au fost descoperite câteva pachete cu provenienţă Blaj în care nu era carne de vită, era carne de cal”, a mai spus Feneşer.

DSVSA Alba a confiscat întreaga cantitate de carne găsită în depozitele societăţii, peste 757 de kilograme, urmând să decidă ce va face cu aceasta după ce va primi buletinele cu rezultatele analizelor.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, Mircea Miclea, a afirmat, vineri, că firma din Blaj a vândut carnea la firma din zona Bucureşti, iar de acolo a fost distribuită la mai multe unităţi de alimentaţie publică din Bucureşti şi din Sibiu.

„O unitate din judeţul Sibiu este pe lista de distribuţie a societăţii din lotul incrimat. Se fac cercetări acolo ce profil de activitate are. Firma din Sibiu a cumpărat o cantitate mică de carne, de circa 12 kilograme. De regulă, acest depozit din Bucureşti revindea în cantităţi mici în cantine, restaurante. Lista de distribuţie de la depozitul din Bucureşti are peste 10 beneficiari, cu cantităţi mici între 2 şi 12 kilograme”, a spus Miclea.

La jumătatea lunii ianuarie, autorităţile irlandeze au depistat carne de cal în produse congelate care ar fi trebuit să conţină vită, comercializate în Marea Britanie şi Irlanda. Furnizorul cărnii pentru aceste produse, compania franceză Spanghero, a indicat că a luat carnea din două abatoare din România – Doly Com din Botoşani şi CarmOlimp din Braşov.

Verificările desfăşurate de autorităţile Române au arătat că, din cele două abatoare, care produc carne de cal pentru export, produsul a plecat etichetat corect. Totodată, ancheta din Franţa a relevat că societatea Spanghero se face vinovată de schimbarea etichetelor.

Între timp, a fost descoperită carne de cal în produse ce trebuiau să conţină vită, conform etichetării, în întreaga Europă.

Te-ar mai putea interesa și
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping, care l-a primit miercuri la Beijing pe premierul olandez Mark Rutte pentru convorbiri privind în......
Autoritatea pentru concurenţă din Polonia a amendat Amazon cu 7,8 milioane de dolari
Autoritatea pentru concurenţă din Polonia a amendat Amazon cu 7,8 milioane de dolari
 Autoritatea pentru concurenţă din Polonia (UOKiK) a amendat compania americană Amazon cu 31 de milioane de zloţi (7,8 ...
Guvernul atrage un fond de investiții coreean în proiectul centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești. Nuclearelectrica, solicitată să mai vină cu bani
Guvernul atrage un fond de investiții coreean în proiectul centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești. Nuclearelectrica, ...
Ministerul Energiei a introdus pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica un punct ...
Uniunea Europeană a raportat excedent comercial în 2023, după deficitul comercial record din 2022 – date Eurostat
Uniunea Europeană a raportat excedent comercial în 2023, după deficitul comercial record din 2022 – date Eurostat
Balanţa comercială a Uniunii Europene a înregistrat în 2023 un excedent de 38 miliarde de euro, un contrast semnificativ ...