O mare bancă spaniolă şi-a pierdut banii investiţi într-un bloc de locuinţe din România

Gea International Development, care a dezvoltat proiectul rezidenţial Laguna, a intrat în faliment în luna martie a acestui an, la cererea unui creditor persoană fizică. Principalul creditor este La Caixa, cea de-a treia bancă din Spania, ca mărime.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 21:07
O mare bancă spaniolă şi-a pierdut banii investiţi într-un bloc de locuinţe din România

Lichidatorul judiciar numit de instanţă este RVA Insolvency Specialist, firma care se ocupă şi de insolvenţa Mic.ro Retail şi falimentul Minimax Discount, reţele deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu.

RVA a publicat recent tabelul preliminar al de creanţe, rectificat, iar valoarea totală a creanţelor acceptate este de 10,5 milioane de euro.

Prima fază a proiectului trebuia finalizată în 2009, iar în total complexul urma să ofere 504 locuinţe de lux. În 2010, spaniolii de la Gea 21 au preluat integral proiectul Laguna Residence, iniţiat în 2007 în parteneriat cu Grupo Prasa şi a accesat un credit de 10,5 milioane de euro de la banca spaniolă La Caixa SA Barcelona, sucursala România, cu scopul de a finaliza construcţia primei faze. Dar din acest credit se pare că au fost accesate doar 2,55 milioane de euro, sumă care reprezintă creanţa La Caixia înscrisă în tabelul preliminar.

Creanţa de aproape 200.000 de euro solicitată de Acosta Inverciones nu a fost acceptată de RVA în tabelul preliminar la categoria creanţe bugetare şi a fost înscrisă la categoria creanţelor chirografare. Acosta Inversiones obţinuse un titlu executoriu pentru a-şi recupera banii, iar proiectul a ajuns în executare silită la începutul acestui an. Terenul cu o suprafaţă de 25.000 de metri patrati şi construcţiile aferente, adică nouă clădiri construite în proporţie de circa 50% au fost scoase la vânzare de două ori prin licitaţie, pe 9 ianuarie şi 21 februarie 2012. Traian Daniel Ivan, executor judecătoresc asociat al biroului Boambeş, Badea şi Ivan, a declarat pentru ECONOMICA.NET  în luna februarie că nici un investitor nu s-a arătat intersat de achiziţia proiectului. O a treia licitaţie urma să aibă loc pe data de 26 martie, la un preţ de 18 milioane de euro, redus cu 25%. Însă la data de 14 martie, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi lichidarea  firmei Gea Internaţional Development, iar licitaţia nu a mai fost organizată.

Valoarea creanţelor salariale este de 53.892 lei, adică 12.360 de euro.
 
Valoarea creanţelor bugetare este de aproape 38.000 de euro, bani datoraţi Administraţiei Fnanţelor Publice Sector 5 şi Direcţiei Venitrui Buget Local Sector 2.

Valoarea totală a creanţelor chirografare, unde sunt încrise şi persoanele fizice, dar şi firme, care au plătit avansuri de zeci de mii de euro pentru o locuinţă în proiect este de 7,9 milioane de euro. Locuinţele se vindeau la preţul de 2.000 de euro / mp, iar spaniolii au investit 30 de milioane de euro în proiect.

În plus, firma Desarrollos Inmobiliaris Gea 21 a solicitat să se înscrie în tabel cu o creanţă subordonată de 2 milioane de euro, creanţă care nu a fost acceptată. 

Te-ar mai putea interesa și
eMAG schimbă Abonamentul Genius, în trei variante de la 70 la 700 de lei pe an. Renunța la Wolt, dar aduce Glovo și Apple Tv. Ce conține fiecare pachet
eMAG schimbă Abonamentul Genius, în trei variante de la 70 la 700 de lei pe an. Renunța la Wolt, dar aduce Glovo și Apple ...
eMAG va schimba abonamentul Genius, care începând cu 1 octombrie va putea fi achiziționat în trei variante de preț, fiecare cu beneficii diferite....
Update: Ce spune Ministerul Muncii. Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă cere repunerea în funcţiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie procesate solictările pentru toate profesiile din COR
Update: Ce spune Ministerul Muncii. Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă cere repunerea în funcţiune a platformei ...
Update: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti de suspendare ...
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări mai trebuie executate la pasajul DN3, pentru ca lotul chinezilor să fie în trafic la finalul lunii viitoare
Autostrada Bucureștiului A0: Ce lucrări mai trebuie executate la pasajul DN3, pentru ca lotul chinezilor să fie în trafic ...
Pasajul DN3 peste Autostrada Bucureștiului A0 rămâne punctul critic din șantierul singurului constructor chinez de autostradă ...
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie 2026
Leul a intrat pe roşu. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric la cursul BNR şi pe interbancar – date 15 septembrie ...
Curs BNR - Euro a crescut marţi, 15 septembrie 2026, până la 5,2636 lei/euro, faţă de 5,2567 lei/euro, nivelul atins ...