Landul Bavaria va testa gratuit pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus pe toți locuitorii săi

Toţi rezidenţii landului german Bavaria se vor putea testa gratuit pentru noul coronavirus după ce acest land a aprobat marţi planurile pentru testarea universală a populaţiei, a anunţat premierul bavarez Markus Söder (foto), decizie care a declanşat în restul Germaniei o dezbatere despre oportunitatea lansării acestei practici la nivel naţional sau menţinerea actualei politici de testare ţintită pentru a preveni un nou val de COVID-19, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2020, 18:08
Landul Bavaria va testa gratuit pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus pe toți locuitorii săi

Spre deosebire de majoritatea celorlalte ţări vest-europene, Germania a reuşit oarecum să pună epidemia sub control şi a înregistrat un număr mai redus de decese, în pofida instituirii unor restricţii mai puţin severe care au permis continuarea vieţii sociale şi economice, practicând în schimb o politică de testare extinsă prin care a efectuat de la începutul epidemiei peste 5,4 milioane de teste.

Însă focarul major de coronavirus descoperit recent la un abator din landul Renania de Nord-Westfalia, care a impus izolarea a circa 600.000 de persoane, a arătat că Germania rămâne totuşi vulnerabilă, în pofida relativului ei succes în combaterea epidemiei.

Conform politicii actuale, printre principalele categorii care pot fi testate gratuit pentru COVID-19 se numără persoanele care prezintă simptome, de asemenea contacţii celor confirmaţi pozitiv şi se efectuează testări frecvente în rândul grupelor de risc, precum personalul sanitar sau vârstnicii din căminele de bătrâni.

Dar în Bavaria de acum înainte se va aplica o politică de testare ”mai rapidă, gratuită şi pentru toată lumea”, a anunţat Markus Söder la o conferinţă de presă.

Însă acest plan a stârnit şi critici conform cărora există riscul saturării centrelor de testare sau cel al restrângerii accesului la testare pentru grupele de risc.

”Testaţi, testaţi, testaţi! Dar în mod ţintit”, a reacţionat ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn. ”Efectuarea multor teste sună bine, dar fără o abordare sistematică nu este eficientă”, a explicat el, dezaprobând decizia executivului bavarez.

Totuşi, oraşul-stat Berlin a transmis că va avea în vedere exemplul Bavariei, primarul socialist Michael Müller precizând însă că nu va fi vorba despre ”teste masive”. În schimb, landurile Renania de Nord-Westfalia (cel mai populat din Germania) şi Baden-Württemberg au anunţat că preferă să-şi menţină actuala abordare de a testa selectiv. ”În opinia mea este foarte important să facem testare obligatorie acolo unde arde focul”, a explicat premierul Renaniei de Nord-Westfalia, Armin Laschet.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...