Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda și Țările Baltice și unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, deschide primul său restaurant din Brașov și a 16-a locație în total din România, în urma unei investiții de 500.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - J, 04 iun. 2026, 17:05
Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național

„Suntem încântați să fim prezenți în Brașov, una dintre cele mai vibrante destinații turistice din România, precum și un centru puternic de creștere, cu un nou restaurant menit să ofere gustul nostru semnătură. Continuăm să ne dezvoltăm prezența în România, iar lucrările pentru extinderea rețelei noastre aici sunt în desfășurare”, declară Ieva Salmela, Director of International Communications & Marketing Hesburger.

Restaurantul din Brașov are 60 de locuri de întinde pe o suprafață de 200 de metri pătrați și odată cu deschiderea lui au fost create 20 de noi locuri de muncă.

Hesburger a intrat pe piața românească în mai 2024, cu primul său restaurant în Râmnicu Vâlcea. De atunci, a deschis o locație la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, urmată de restaurante în Brăila și trei noi deschideri în București — la AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City și Mega Mall. Iași a devenit prima locație din regiunea Moldovei cu o deschidere în aprilie, urmată de primul drive-in Hesburger din România în Curtea de Argeș. Compania a deschis apoi restaurante în Buzău, Crevedia (al doilea drive-in), în Pitești și Craiova. Mai târziu, Hesburger a deschis a cincea sa locație în București, în Promenada, precum și în Galați. La începutul acestui an, compania a deschis locația sa din Cosmopolis, lângă București.

Produsele Hesburger sunt cunoscute pentru gustul lor deosebit și pentru calitate, cu sosuri cu rețetă originală produse în propriile facilități ale companiei din Finlanda și Lituania. Toți burgerii sunt făcuți cu carne de vită 100%.
Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela și soția sa Kirsti Salmela, și-a început afacerea de fast-food în 1966 în micul oraș Naantali. O afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în nouă țări și are peste 490 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 258 de locații în Finlanda, 69 în Lituania, 54 în Estonia, 55 în Letonia, 34 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania, una în Polonia și 16 în România. Hesburger are peste 6.000 de angajați doar în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total al angajaților lor depășește 9.500.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...