LAPAR cere Guvernului asigurări ferme că evaluarea pagubelor cauzate de secetă va fi una corectă

Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a declarat joi, pentru Agerpres, că a depus la cancelaria premierului Victor Ponta o solicitare de 'asigurări ferme că evaluarea pagubelor cauzate de seceta prelugită din această vară va fi una corectă', iar fermierii 'vor primi ce li se cuvine în urma acestui caz de calamitare masivă a recoltelor'.
Economica.net - joi, 13 aug. 2015, 20:18
LAPAR cere Guvernului asigurări ferme că evaluarea pagubelor cauzate de secetă va fi una corectă

El a mai precizat faptul că această problematică a cărei analiză şi soluţii ‘impun strictă urgenţă’ va fi abordată în cursul unei întâlniri pe care reprezentanţii asociaţiilor de fermieri români urmează a o avea cu premierul Victor Ponta în cursul zilei de luni, la Palatul Victoria.

‘Fără un sprijin din partea Guvernului, a statului, producătorii afectaţi de seceta din acest an, dar şi de gerurile din iarna trecută care au distrus culturile pe suprafeţe mari cultivate în tomană cu grâu şi rapiţă, nu vor putea să-şi continue activitatea agricolă, nu vor avea banii necesari pentru a demara lucrările pentru un nou an agricol’, a precizat preşedintele LAPAR.

În judeţul Bacău, potrivit datelor oferite de LAPAR, mai bine de 80% din suprafeţe ‘au fost afectate iremediabil de secetă’, iar fermierii au început recoltatul porumbului , operaţiune care se efectua de obicei către finele lunii octombrie şi început de noiembrie. ‘De acum, nu se mai poate întâmpla nimic pozitiv şi pentru a nu pierde totul mai bine recoltez, vorba vine, şi dau ce strâng la animale, că eu fac şi zootehnie. Mai recuperez, să zicem, câte ceva, dar alţi fermieri care s-au bazat doar pe recoltă sunt la pământ la fel ca plantele. Un calcul simplu îmi arată faptul că pagubele pe suprafeţele cu porumb afectate de secetă se ridica undeva la 50.000 de lei’, a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Chiriac, unul din cei mai importanţi fermieri băcăuani.

Fermierul Iuri Leteanu are cultivate cu porumb aproape o sută de hectare în zona comunei Buhoci.

‘Eu nici să scot producţie măcar pentru a vinde ceva fermierilor din zootehnie nu mai prea am de unde de pe cele o sută de hectare cultivate. Parcă este ars de foc şi căzut la pământ, aşa arată coceanul din cauza lipsei apei. Vipia s-a manifestat şi prin temperaturi pe care le-am măsurat la 50 de grade la sol. Nu am mai mai văzut aşa ceva, sunt crăpături în pământ prin care poţi băga mâna. Am sperat că va ploua şi recolta va fi salvată cel puţin parţial, dar în ultimele patru luni a plouat foarte puţin pentru nevoia de dezvoltare a plantelor. Deficitul de apă în sol se ridică la 1.500 – 1.800 mc / ha. Şi, iată, ce dezastru e ! Nu mai pot face nimic în acest an pe aceste terenuri uscate şi crăpate din lipsa apei’, spune Iuri Leteanu.

Aceşti fermieri băcăuani sunt nevoiţi să înregistrez aceste pierderi, în condiţiile în care, în primăvară, din cauza gerului, le fuseseră afectate, la fel ca altor mai bine de 500 de fermieri băcăuani, culturile de grâu, orz, ovăz, rapiţă şi soia semănate în toamnă.

‘Trăiesc un an ce mă va duce la faliment. Practic, anul ăsta, nu am avut nicio ploaie adevărată. Mă îngrozesc când privesc câmpul să mă mai duc în câmp. Am încercat să mă amăgesc mergând doar dimineaţa, când cultura părea să arate ceva mai bine. Era doar o iluzie, pentru că în realitate este dezastru. Joi dimineaţa am văzut cocenii prăbuşiţi, iar pe cei pe care s-a format ştiulete poţi număra pe degete boabele. Poate să plouă de acum, şi cu lapte de cuc, nu mai ai ce-i face culturii afectate’, a precizat Viorel Ilaş.

Preşedintele LAPAR afirmă şi că deşi deficitul de apă din solul agricol indică o secetă pedologică puternică, ,,autorităţile judeţului nu au declarat zona calamitată aşa cum au decis responsabilii din judeţul vecin, Neamţ’.

Potrivit unei statistici realizată de LAPAR, în acest an la nivel naţional producţiile la păioase ar fi compromise în proporţie de 30-40% în unele judeţe, iar culturile de primăvară ar fi afectate în proporţie de 50% la floarea soarelui, de 60 – 100% la porumb şi de 60-65% la cultura de soia.

,,Despre aceste pagube uriaşe, despre evaluarea lor corectă şi despăgubirile ce le vor primii fermierii, dar şi despre soluţiile de prevenire a calamităţilor datorate secetei, în primul rând prin refacerea sistemului naţional de irigaţii, sper să discutăm deschis, reprezentanţii fermierilor români cu premierul Victor Ponta, la întâlnirea prevăzută pentru luni, ora 11,00 la Palatul Victopria din Bucureşti’, a mai spus Laurenţiu Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB și achitarea parcării. Sistemul, care oferă deja și posibiltatea......
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează ...
Cel mai mare dezvoltator din România, statul, nu a reușit să cheltuie 175 de milioane de euro dintr-un împrumut acordat ...