Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 mil. euro, a atins cea mai mare putere din lume, 10 PetaWatts

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume. Guvernul organizează, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 09:49
Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 mil. euro, a atins cea mai mare putere din lume, 10 PetaWatts

”Premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics, în data de 7 martie, a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts. Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilităţi de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluţie ştiinţifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci şi pentru faptul că se construieşte cu resurse financiare alocate prin Programul Operaţional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă şi fonduri naţionale”, a transmis Guvernul.

 

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că specialiştii au făcut, astfel, un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical, scrie News.ro.

“Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiştii au făcut un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP şi îi asigur de întreaga susţinere a Guvernului”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

Proiectul a beneficiat de o finanţare de 311 mil. euro fonduri europene, prin POSCCE 2007-2013 şi Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Guvernul anunţă că, realizarea celui mai puternic laser din lume, va fi marcată miercuri, printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele.

Te-ar mai putea interesa și
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu un rulaj de 24,98 milioane de lei (4,75 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul......
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura ...
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență ...