Lazăr cere CSM încetarea detaşării la MJ a secretarilor de stat Hăineală şi Sima

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat joi Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima, în contextul anchetei DNA referitoare la elaborarea actelor normative privind modificarea Codurilor penale şi graţierea.
Economica.net - J, 02 feb. 2017, 13:45
Lazăr cere CSM încetarea detaşării la MJ a secretarilor de stat Hăineală şi Sima

‘Având în vedere necesitatea derulării în condiţii de imparţialitate a unei cauze instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, precum şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală şi a domnului procuror Constantin Sima’, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis joi AGERPRES.

În 16 ianuarie, Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima au fost numiţi secretari de stat în Ministerul Justiţiei, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu, la propunerea ministrului Florin Iordache.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, pe 5 ianuarie, detaşarea în MJ a procurorului Oana Schmidt-Hăineală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de trei ani.

De asemenea, Secţia a hotărât detaşarea în MJ a procurorului Constantin Sima de la Parchetul General, pe o perioadă de trei ani, începând cu 11 ianuarie.

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat joi că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, iar în prezent se efectuează acte procedurale.

‘La Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competenţa de soluţionare a instituţiei, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare’, se arăta într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt Cristina Liţă a precizat, pentru AGERPRES, că Ministerul Justiţiei va transmite, în cursul zilei de joi, documentele solicitate de DNA privind elaborarea şi emiterea OUG de modificare a Codurilor penale şi proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse.

Ministerul Justiţiei primise miercuri o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea celor două acte normative.

Într-un comunicat transmis presei joi MJ arăta: ‘Faţă de acest demers, Ministerul Justiţiei subliniază faptul că modificarea legislativă menţionată a fost şi este asumată de conducerea MJ în exercitarea atribuţiilor statutare şi legale. Considerăm că declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei ordonanţe de urgenţă este o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale’, a precizat MJ.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...