Lazea, BNR: O eventuală depunere a candidaturii de a adera la zona euro ar fi respinsă din start, într-un viitor apropiat

O eventuală depunere a candidaturii de aderare a României la zona euro, în viitorul apropiat ar fi respinsă din start, a declarat, luni, Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României (BNR) şi secretar al Comitetului de pregătire pentru trecerea la euro.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 11:52
Lazea, BNR: O eventuală depunere a candidaturii de a adera la zona euro ar fi respinsă din start, într-un viitor apropiat

‘Continuarea relaxării fiscale şi salariale în anul 2018 va pune în pericol nu numai încadrarea în criteriile de convergenţă nominală, ci şi respectarea indicatorilor din tabloul de bord monitorizat de Comisia Europeană în cadrul Semestrului European. Dacă în 2014 şi 2015 România îndeplinea 13 din 14 indicatori ai tabloului de bord, situându-se la egalitate cu Cehia şi Polonia, dar mult mai bine decât toate statele vest europene, în prezent România îndeplineşte 12 criterii, pentru că indicele de preţuri imobiliare anul trecut a depăşit valoarea prag de 6%, iar în curând va îndeplini 11 criterii, deoarece indicele costului unitar cu forţa de muncă va depăşi anul acesta 12%. În aceste condiţii, o eventuală depunere a candidaturii de a adera la zona euro în viitorul apropiat ar fi respinsă din start’, a afirmat Lazea, la conferinţa ‘România şi aderarea la zona euro’, organizată de Institutul European din România (IER) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit acestuia, convergenţa reală înseamnă lucruri concrete.

‘Multă lume, când aude de convergenţa reală, fie se gândeşte strict la PIB pe cap de locuitor, ceea ce este insuficient, e numai o mică parte, fie că este un nou limbaj de lemn impus de Bruxelles, un fel de bruxelleză, care nu înseamnă mare lucru. Această convergenţă reală înseamnă lucruri foarte concrete, clare şi care beneficiază ţării care le aplică. Convergenţa reală presupune creşterea PIB-ului potenţial care, la rândul său, presupune reforme structurale care să maximizeze componentele care intră în PIB-ul potenţial, anume capitalul, forţa de muncă şi productivitatea totală a factorilor’, a explicat oficialul BNR

Lazea a subliniat că numai o creştere economică bazată pe aceste trei componente – capital, forţă de muncă şi productivitatea totală a factorilor – este sănătoasă şi sustenabilă în timp.

‘O creştere economică bazată numai pe stimuli fiscali, salariali şi monetari nu este sustenabilă şi, mai devreme sau mai târziu, este reversibilă. E pe deplin de înţeles această ambiţie de a arde etapele şi de a ajunge cu PIB-ul pe locuitor cât mai aproape de restul Europei, dar dacă această ardere a etapelor se face de o manieră nesustenabilă este ca un foc de paie care va dura un timp scurt şi apoi se va stinge’, a precizat el.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...