Lazea: Politica monetară nu poate fi substitutul economiei reale

Adaugă-ne ca sursă preferată

‘În ultimii 15 – 20 de ani, politica monetară a fost împovărată cu obiective care nu îi sunt specifice, proprii. Dacă nu avem creştere economică, alergăm la politica monetară, dacă şomajul creşte – să facă politica monetară să scadă şomajul, dacă productivitatea o ia în jos, să vină politica monetară să îmbunătăţească, dacă preţul activelor, altele decât cele monetare o iau razna, hai să vedem ce facem cu politica monetară, dacă trebuie salvgardat sistemul financiar-bancar, trebuie să o facă politica monetară. Întrebarea mea este cum sau câte instrumente ar trebui să aibă politica monetară, altele decât rata dobânzii şi cursul de schimb astfel încât să răspundă la toate aceste deziderate’, a precizat Lazea.

El a vorbit despre constrângerile pe care la are politica monetară într-o economie mică şi deschisă cum este cea a României. Lazea a precizat că vorbeşte în nume personal şi în general, însă a menţionat că multe dintre problemele expuse se aplică şi României. ‘Eu cred că prea uşor politica monetară s-a înhămat la mult mai multe lucruri şi nu are cum să ţină în aer 15 mingi şi niciuna dintre ele să nu cadă pe pământ’, a subliniat Lazea.

În opinia sa, este vorba şi de o problemă conceptuală în privinţa modelelor economice. ‘Modelarea, atunci când ţi se impun ‘n’ obiective, devine foarte grea. Deja, noi în modelul folosit la BNR avem 28 de ecuaţii folosite în modelul principal şi 28 folosite în modelele satelit. Dacă adăugăm tot timpul noi obiective, unde ajungem? Cum facem să modelăm n obiective, toate puse pe capul politicii monetare’, a explicat Lazea.

El a mai spus că o politică monetară a unei ţări mici şi cu economie deschisă, cum este şi România, ar trebuie să respecte trei criterii: paritatea dobânzilor, regula Balassa-Samuelson, adică productivitatea mai mare să ducă la preţuri mai mari, şi să respecte paritatea puterilor de cumpărare.

‘Dacă vreodată s-ar reveni la puritatea si simplitatea politicii monetare, descărcată de celelalte lucruri care nu ţin de ea, care înseamnă şi eficienţă, cred că am putea descrie un cerc virtuos al politicii monetare care porneşte de la relaţia între salarii şi productivitate. Cercul virtuos este atunci când productivitatea ta internă creşte mai mult decât a partenerilor şi când productivitatea ta internă creşte mai mult decât salariile. La ce dă naştere această creştere a productivităţii mai mare decât a salariilor? La aprecierea cursului de schimb şi poate să se tranzlateze parţial în creşterea salariilor. Una scade inflaţia, alta creşte inflaţia. Dacă, la modul ideal, ele se compensează reciproc, putem avea o inflaţie stabilă. Deci, pe cale de consecinţă putem avea dobânzi interne egale cu ale partenerilor, cursul de schimb nu are presiuni care să rezulte din diferenţialul de inflaţie şi dobândă. Simplificat la maxim, cam aşa stau lucrurile’, a subliniat Lazea.

Totuşi, economistul şef al BNR a ţinut să precizeze că nici în acest caz, când politica monetară este descărcată de sarcinile care nu îi revin, nu poate asigura stabilitatea preţurilor, a dobânzilor sau a cursului de schimb fără concursul altor politici.