LC Waikiki va deschide patru magazine în România, până la sfârşitul anului

Retailerul turc de fashion LC Waikiki vrea să deschidă până la sfârşitul anului patru magazine în România, astfel încât reţeaua va ajunge la 18 unităţi, a anunţat marţi compania.
Economica.net - mar, 16 iun. 2015, 11:49
LC Waikiki va deschide patru magazine în România, până la sfârşitul anului

„În perioada următoare, LC Waikiki intenţionează să crească numărul angajaților din România la 400 (de la 300 în prezent, n.r.), iar numărul de magazine să ajungă până la sfârşitul anului de la 14 la 18”, se arată într-un comunicat al companiei.
Retailerul deţine în România, pe lângă cele 14 magazine situate în nouă oraşe din România, un centru logistic.

Compania a deschis în România primul magazin din afara Turciei, în 2009, şi s-a extins ulterior, astfel că în prezent are 530 de magazine în 25 de ţări. Peste 392 de unităţi sunt amplasate în Turcia.

La finele anului trecut reprezentanţii companiei estimau că potenţialul pieţei româneşti este de 40 magazine LC Waikiki.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta poloneză de la Marea Baltică în nordul ţării, a declarat luni......
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita ...
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...