Le Monde: Recep Tayyip Erdogan, noul sultan otoman

Adaugă-ne ca sursă preferată

Erdogan a devenit primar al Istanbulului în anul 1994, apoi prim-ministru în 2002. Acum, după ce a câştigat primele alegeri prezidenţiale din Turcia încă din primul tur, cu 52% din voturi, Erdogan poate spera, dacă va reuşi să se menţină la putere până în anul 2023, să intre în istorie alături de fondatorul republicii turce, Mustafa Kemal Ataturk.

‘Noua Turcie’ despre care el vorbeşte are la bază creşterea economică şi islamul. De altfel, de când a ajuns premier în anul 2002, PIB-ul pe Turciei pe cap de locuitor aproape s-a triplat. Succesul său se datorează în mare măsură stilului populist şi volubil. Nu a ezitat niciun moment să vibreze coarda patriotică sau religioasă ori să lanseze o provocare la adresa foştilor aliaţi din confreria predicatorului musulman Fethullah Gulen – deveniţi cei mai înverşunaţi adversari ai săi şi pe care i-a acuzat că au declanşat scandalul politico-financiar de la sfârşitul anului trecut – împotriva armenilor, evreilor, femeilor şi ziariştilor. Iar pentru electoratul său conservator, naţionalist şi slab educat, acest tip de discurs are impact, notează publicaţia.

Dar pentru a-şi consolida puterea, Erdogan a preferat mai degrabă calea izolării decât a cea găsirii de aliaţi. Astfel, el a eliminat orice disidenţă în interiorul partidului AKP, iar cabinetul său a format în ultima vreme un cerc închis în care bântuie suspiciunile conspiraţiilor, mai ales după scandalul de corupţie din anul 2013.

Acest stil de a guverna însoţit de poziţiile radicale au accentuat polarizarea în interiorul societăţii turce. Mai mult de jumătate dintre turci au în el o încredere aproape oarbă, în schimb opoziţia îl acuză că duce ţara înapoi, către o guvernare autoritară şi un regim poliţienesc, după cum s-a văzut în reprimarea revoltei din Piaţa Taksim.

De fapt, noul preşedinte turc se adresează numai celor 20 de milioane de concetăţeni care-l urmează cu ochii închişi, în special în Anatolia. Din anul 2008, el s-a rupt de Turcia liberală, urbană şi orientată către Europa, care l-a susţinut iniţial. ‘Democraţia este precum un autobuz. Cobori când ajunge la capăt’, a spus el pe vremea când era primar al Istanbulului. Dar nu a precizat atunci dacă acest capăt înseamnă preşedinţia.