Legea privind consumatorul vulnerabil de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2022 – Turcan

Legea privind compensarea facturilor pentru consumatorii vulnerabili de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie anul viitor, dacă proiectul va fi urgentat în Parlament, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declaraţii de presă.
AGERPRES - mie, 25 aug. 2021, 12:31
Legea privind consumatorul vulnerabil de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2022 - Turcan

„I-am scris astăzi (miercuri – n.r.) preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, să urgenteze proiectul de lege pe care l-am iniţiat ca ministru al Muncii, de sprijin pentru consumatorul vulnerabil de energie, astfel încât, cu resursele identificate deja de Ministerul Energiei şi de primul-ministru să putem face aplicabilă această lege a consumatorului vulnerabil aflat în risc de sărăcie energetică chiar începând cu 1 ianuarie anul 2022”, a precizat ministrul, conform scrie Agerpres.

Multă lume a privit superficial această iniţiativă, a adăugat Turcan.

„M-am ambiţionat şi, cu toate că erau suficienţi doritori să-i cânte prohodul, a fost aprobat în Guvern, transmis Parlamentului şi blocat în Parlament până acum şi, împreună cu colegii mei din Guvern, am găsit soluţii astfel încât să fie aplicabil şi chiar devansat începând cu 1 ianuarie 2022. Prin acest proiect creşte şi numărul de beneficiari, şi suma alocată pentru a compensa creşterile de preţuri”, a mai spus ministrul Muncii.

Joia trecută, premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrul Energiei, cu reprezentanţii ANRE, cu cei ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi ai Consiliului Concurenţei.

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după această întâlnire.

Totodată, surse participante la discuţii au precizat, pentru AGERPRES, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc în această săptămână la Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...