Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat. Proiectul de lege va fi în curând aprobat – Virgil Popescu

Proiectul de lege care defineşte consumatorul vulnerabil din energie va fi aprobat cât mai curând, iar oamenii care au cu adevărat nevoie vor fi subvenţionaţi, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, conform Agerpres.
Economica.net - mie, 06 ian. 2021, 03:24
Consumatorul vulnerabil de energie va fi subvenţionat. Proiectul de lege va fi în curând aprobat - Virgil Popescu

„Consumatorul vulnerabil trebuia definit mai din timp şi azi am avut o discuţie cu doamna ministru Turcan (ministrul Muncii, Raluca Turcan n.r.), iar mâine o să îmi trimită proiectul de lege. Eu cred că în urma discuţiilor o să fie curând aprobat. (…) Nu l-am văzut încă, s-au ocupat colegii mei secretarii de stat, cu cei de la muncă, cu cei de la ANRE, ei s-au ocupat în Comitetul interguvernamental, nu-l cunosc exact, dar este pe acelaşi principiu: consumatorul vulnerabil va fi subvenţionat, oamenii vor plăti mai puţin, aceia care cu adevărat au nevoie de subvenţie”, a precizat Virgil Popescu, la Digi 24.

Întrebat de ce nu a intervenit Ministerul Energiei în disputa cu Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE) privind contractele pe care trebuie să le încheie consumatorii odată cu liberalizarea preţurilor la energie electrică, Popescu a răspuns că „liberalizarea acestui preţ şi regulile de pe piaţă le face ANRE, nu le face ministerul”.

„În mod normal liberalizarea acestui preţ şi regulile de pe piaţă le face ANRE, nu le face ministerul, dar dacă vedem că lucrurile acestea se împotmolesc şi vedem că ANRE spune că nu poate să ia această decizie, că legea nu le-ar permite, care mie mi se pare de bun simţ – să ofere tuturor clienţilor din regim reglementat preţul furnizorului cu care au contract, cel mai bun preţ al furnizorului – modificăm legea. Modificarea legislativă a legii energiei electrice este atributul guvernului. Noi ca minister al energiei putem iniţia un proiect de OUG, să îl introducem în Guvern, astfel încât prin lege să stabilim acest lucru: la liberalizare primul preţ pe care îl oferi clientului tău este cel mai mic preţ din piaţa concurenţială, după care evident omul poate să îşi aleagă nu mai e presat de timp, nu mai e presat de 31 ianuarie, 31 martie, poate în cursului anului 2021 oricând să îşsi schimbe furnizorul, dar să şie că cea mai buna ofertă a ajuns la clientul casei”, a explicat Virgil Popescu.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii confederaţiilor patronale şi sindicale, una dintre temele de discuţie fiind proiectul de act normativ privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES, în ceea ce priveşte protecţia consumatorului vulnerabil din sistemul energetic în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei, proiectul de act normativ discutat şi agreat cu confederaţiile sindicale şi patronale propune următoarele măsuri de protecţie socială: ajutorul pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece, suplimentul pentru energie şi interzicerea deconectării de la sursele de energie.

„Vom finaliza actul normativ pentru a proteja oamenii afectaţi de creşterile de preţuri, dar şi pentru a transpune directiva europeană care vizează exact sprijinirea categoriilor cel mai afectate. Partenerii sociali par să îşi fi dat acordul pe o formulă la care au contribuit şi pe care urmează să o prezint colegilor de cabinet”, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021. Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat şi păstrau actualul contract, riscau să plătească preţuri mai mari cu 13-26%.

ANRE a anunţat că prelungeşte până la 31 martie 2021, de la 31 ianuarie iniţial, perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, iar furnizorii au fost de acord cu această propunere.

ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, „având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”, potrivit notei de fundamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur
Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur
Într-un centru comercial din Shanghai, o mulţime s-a format în jurul unui automat care cumpără aur: pe măsură ce preţul metalului preţios creşte vertiginos, chinezii se grăbesc să......
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica, cel mai ieftin furnizor de energie electrică al populației cu o ofertă standard la acest moment, menține ...
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei vor fi finalizate anul acesta, dă asigurări primarul Sectorului 4, Daniel ...
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
Anul 2026 va fi decisiv pentru finalizarea reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi ...