Lege nouă pentru semnătura electronică

Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect care dă posibilitatea conformării documentelor cu originalul prin aplicarea unei semnături electronice.
AGERPRES - mie, 19 nov. 2025, 12:51
Lege nouă pentru semnătura electronică

Proiectul de lege pentru modificarea art. 150 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost votat cu 253 de voturi „pentru”, 20 „contra” şi două abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 134/2010, în sensul instituirii posibilităţii conformării cu originalul prin aplicarea unei semnături electronice.

„Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Dacă copiile sunt transmise în format electronic, partea le va putea conforma cu originalul, prin aplicarea semnăturii electronice”, prevede proiectul care a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Deputatul USR Alexandru-Paul Dimitriu le-a mulţumit deputaţilor din toate partidele care au votat proiectul prin consens.

„E un proiect de bun simţ, e un proiect care ajută procesul civil să se desfăşoare cu celeritate. (…) Cred că e un moment bun să ne dăm seama că putem face lucruri excepţionale împreună şi că diferenţele pe care le avem din punct de vedere doctrinar să le dăm la o parte atunci când este un proiect bun care ajută românii”, a transmis Dimitriu.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan ar urma să facă o vizită la București în acest an
Erdogan ar urma să facă o vizită la București în acest an
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ar urma să efectueze o vizită la Bucureşti cel mai probabil în acest an, a anunţat, sâmbătă, la Istanbul, preşedintele Nicuşor Dan....
Iranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul a anunţat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacţie faţă de atacurile efectuate de Israel ...
Cât câştigă fiscalizat un creator digital: firma Andreei Balaban a avut marjă de profit de 80% la afaceri de 835.000 de lei în 2025
Cât câştigă fiscalizat un creator digital: firma Andreei Balaban a avut marjă de profit de 80% la afaceri de 835.000 ...
Andreea Balaban, creator de conţinut urmărit de peste 400.000 de oameni pe Youtube, are profitabilitate netă de 79,95% ...
Nicuşor Dan, la ceremonia de acordare a pavilionului pentru corveta „Contraamiral August Roman”: Nava  va întări contribuţia României la securitatea regională şi la îndeplinirea angajamentelor noastre în NATO
Nicuşor Dan, la ceremonia de acordare a pavilionului pentru corveta „Contraamiral August Roman”: Nava va întări ...
Preşedintele Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că nava "Contraamiral August Roman" va întări contribuţia României ...